
Macul, tema unei noi întâlniri între SOS Autism Brăila și prietenii de la Bibliotecă
Fiecare zi de vineri este una specială pentru unii dintre cei care fac parte din marea familie de la SOS Autism Brăila. Este ziua în care se reunesc, alături de prietenii de la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”. Ca de fiecare dată, întâlnirile sunt un bun prilej de a socializa, de a învăța lucruri noi și de a pune un pic imaginația și creativitatea la încercare.
După cum a precizat Valentina Chiriac, șef birou din cadrul Bibliotecii, „dacă este vineri, este momentul să ne întâlnim cu prietenii noștri dragi de la SOS Autism Brăila. De data aceasta, ne-am propus să vorbim despre mac, floarea ce simbolizează frumusețea, gingășia și simplitatea. În împrejurări nefericite, macul simbolizează regretul, dar și speranța că durerea va putea fi depășită. Am citit „Legenda macului”, am aflat de ce este macul roșu ca sângele, iar la partea practică, mânuțele noastre au fost harnice, poveștile au curs și voia bună, cântecul și jocul ne-au fost alături, ca de obicei”.
Atunci când vine vorba despre autism, toată lumea are ceva de spus legat de ce înseamnă această afecțiune și astfel apar multe informații greșite. Deși cauzele care stau la apariția cazurilor de autism nu sunt prea bine cunoscute, oamenii de știință sunt de acord că această afecțiune a creierului se manifestă în special prin afectarea comportamentului, a abilităților de a comunica și a relaționa cu cei din jur. De obicei, diagnosticarea se face în jurul vârstei de trei ani a copilului, deși simptomele apar cu mult mai devreme. Nu toate persoanele care suferă de autism manifestă aceleași simptome și la aceeași intensitate. Există unele cazuri în care avem de a face cu forme mai ușoare ale acestei afecțiuni, dar și cazuri în care persoanele afectate prezintă simptome grave, și care cu greu pot fi ameliorate.





