JustițieLocal

Mandat de arestare preventivă pus în aplicare de polițiști

Tânăr din Însurăței, reținut la Galați

În cursul după-amiezii de ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brăila, împreună cu un polițist din cadrul Poliției Orașului Însurăței, au depistat și reținut în municipiul Galați un tânăr în vârstă de 21 de ani, din orașul Însurăței. Pe numele acestuia, Tribunalul Brăila emisese un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mandatul a fost emis ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, în urma unui incident violent petrecut în data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 16:00. Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi provocat un conflict în pădurea Viișoara, situată în extravilanul orașului Însurăței, folosind un obiect contondent pentru a agresa un alt tânăr, în vârstă de 27 de ani.

Activitatea polițiștilor s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în cadrul unei anchete care vizează menținerea ordinii publice și tragerea la răspundere a celor implicați în acte de violență.

După depistare, tânărul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) Brăila.

Ancheta este în desfășurare.

Foto:
IPJ Brăila

Articole similare

Back to top button