Minorii au interzis la tatuaje

A apărut un ordin al Ministerului Sănătății prin care se precizează că saloanele specializate nu au dreptul să facă proceduri de tatuare cosmetică și artistică persoanelor sub 18 ani și nici proceduri de piercing corporal și implant dermal minorilor, decât în cazul în care respectivele proceduri se fac în zona urechii și cu acordul părinților.

În respectivul ordin, intrat destul de recent în vigoare, sunt aprobate Normele de igienă pentru saloanele de înfrumusețare și saloanele de tatuaj, piercing și implantare dermală. Același document prevede că în saloanele de înfrumusețare sunt interzise proceduri medicale estetice invazive și proceduri estetice pentru care se folosesc produse clasificate ca medicamente sau dispozitive medicale.

Este vorba, mai exact, de ordinul nr. 1648/2024, semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în care se menționează că „este interzisă efectuarea procedurilor de piercing corporal și implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani, cu excepția piercingului din zona urechii pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui. Este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică și artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani. Este interzisă efectuarea piercingului la nivelul organelor genitale persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani”.

Tot în cadrul aceluiași ordin se stipulează că „este interzisă efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale”, și tot pe lista de proceduri interzise se află „mutilarea genitală sub orice formă, precum și orice altă procedură ce poate fi definită ca o circumcizie la femei” și, mai ales, „nu este luat în considerare acordul femeilor la niciuna dintre procedurile definite ca circumcizie a propriei persoane”.

Noul act normativ semnat de ministrul Sănătății mai stabilește și că „toate procedurile estetice care se efectuează în salonul de înfrumusețare sunt realizate cu produse cosmetice autorizate și doar de către personal calificat, cu o pregătire profesională conform standardelor ocupaționale”.