
Muncă „la negru” descoperită în Brăila: 93 de persoane fără contract, amendă uriașă pentru o firmă
În luna iulie 2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, alături de echipe ale Inspectoratului de Jandarmi Județean și Poliției Brăila, a desfășurat un control de noapte care a scos la iveală o situație gravă: 93 de persoane prestau muncă nedeclarată pentru o firmă subcontractantă, la un hipermarket local, în cadrul unei acțiuni de inventariere.
Fără contracte de muncă – o încălcare gravă a Codului Muncii
Societatea în cauză avea ca obiect principal de activitate „Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)”, dar a fost găsită prestând servicii de inventariere cu forță de muncă fără contracte individuale scrise, încălcând astfel prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii.
Amendă de 200.000 lei pentru angajatorul „fantomă”
Pentru nerespectarea normelor legale, firma a fost sancționată cu o amendă contravențională în valoare de 200.000 de lei, conform art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii. ITM Brăila a dispus, totodată, măsuri pentru intrarea în legalitate și remedierea neregulilor constatate.
Reprezentanții ITM Brăila au subliniat faptul că munca la negru afectează grav nu doar drepturile lucrătorilor, dar și economia națională și bugetul public. Lipsa unui contract scris înseamnă lipsă de protecție socială, nesiguranță și imposibilitatea lucrătorilor de a-și cere drepturile în instanță.
ITM Brăila continuă lupta împotriva muncii ilegale
Combaterea muncii nedeclarate rămâne o prioritate majoră pentru instituțiile de control din județul Brăila. Acțiunile ITM urmăresc atât identificarea și sancționarea angajatorilor care încalcă legea, cât și educarea și conștientizarea publicului cu privire la importanța respectării legislației muncii.