Munca pe bază de mandat ar putea conta la calcularea vechimii

Un proiect de lege depus în Parlament de un grup de la UDMR ar putea, în condițiile în care este aprobat, să aducă vești bune pentru unele categorii de salariați, referitor la calcularea vechimii în muncă.

Mai exact, este vorba despre cei care ocupă sau au deținut funcții de directori în companiile de stat și nu numai. După cum se știe, până la ora actuală, cei mai mulți dintre aceștia lucrau în baza unui mandat, unul care nu era luat în calcul la vechimea în muncii.

În aceste condiții, toate aceste persoane pierdeau din anii de vechime în perioada în care se aflau în funcția de conducere. Lucrurile ar urma să fie complet diferite acum, după ce un proiect depus în Parlament de membri ai UDMR, prin care se intenționează ca toți cei aflați în această situație să aibă parte de un calcul corect al vechimii în muncă, inclusiv în condițiile își desfășoară activitatea pe baza unui mandat.

Ce înseamnă asta? Nimic mai simplu decât că aceste persoane vor avea parte de ani în plus la calcularea vechimii în vederea stabilirii pensiei, adică mai mulți bani pentru cei care se vor pensiona dar au exercitat și funcții de conducere. 

Potrivit inițiatorilor proiectului și citați de cei de la profit.ro, ”Măsura (pentru a contabiliza activitatea desfăşurată în baza unui contract de mandat ca vechime în muncă, sau vechime în specialitate) este necesară, deoarece în caz contrar, ar discrimina şi dezavantaja persoanele, care au fost directori timp de ani de zile în baza unui astfel de contract de mandat. Persoanele, directorii, care lucrează în baza unui contract de mandat cotizează la sistemul de pensii, asigurări de sănătate şi impozit pe venit şi îşi desfăşoară activitatea pur şi simplu”.

Foto: