Naționala de futsal a României, start în preliminarii

Naționala de futsal a României va susține în perioada următoare, joi, 12 decembrie și marți, 17 decembrie, primele două meciuri din Main Round-ul calificărilor pentru turneul final al Campionatului European, competiție care va fi găzduită de Letonia și Lituania (18 ianuarie – 8 februarie 2026, informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal. 

Prima noastră reprezentativă face parte din Grupa A, alături de Ucraina, Germania și Cipru. Câștigătoarea grupei se va califica la UEFA Futsal Euro 2026.

Primele două meciuri ale tricolorilor se vor disputa la Sala Sporturilor din Târgu Mureș,  joi, 12 decembrie și marți, 17 decembrie. În prima confruntare, România va da piept cu Germania, urmând să întâlnească ulterior Ucraina.

Iată lotul României convocat pentru aceste două meciuri:

Portari: Petrișor Toniță (FK Odorheiu Secuiesc), Roberto Voin (West Deva);

Jucători de câmp: Andor Bálint, Sergiu Gavrilă, István Hadnagy, Vlad Dudău (toți de la FK Odorheiu Secuiesc), Darius Nastai, Daniel Araujo, Andrei Crăciun (toți trei de la United Galați), Mihnea Toader (Paris Futsal), Richárd Iszlai, Küsmödi Tamás, Bogdan Covaci (toți trei de la CSM Târgu Mureș), Răzvan Valentin Butnaru (Mandelieu SC).

Meciurile cu Germania și Ucraina vor începe, ambele, la ora 19.00, urmând a fi transmise în direct la postul Pro Arena, dar și online, pe Voyo.

Primele două clasate, în această grupă patrulater, se vor califica pentru faza principală a preliminariilor. Turneul final al Campionatului European de futsal va avea loc în 2026, în două țări baltice, Letonia și Lituania.

Foto: