
Nava REXDAN pune Galațiul pe harta mondială a cercetării
REXDAN, la acest moment, cea mai mare navă de cercetare de pe apele interioare ale Europei, aflată în proprietatea Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a ajuns în orașul de la Dunăre. Ea a fost așteptată la ponton de membrii echipei interdisciplinare care a lucrat la Proiect, de conducerea UDJG, dar și de simpli gălățeni. Vasul nu va sta prea mult ancorat: prima deplasare va fi la finalul lunii octombrie pe traseul Sulina-Drobeta Turnu Severin, iar primele rezultate ale măsurătorilor efectuate de specialiștii români și străini vor putea fi făcute publice la sfârșitul lui 2023.
„Putem spune, practic, că am pus Galațiul pe harta mondială a cercetării. Nava este în măsură să ofere celor șase milioane de consumatori de apă potabilă din Dunăre date precise despre calitatea apei din fluviu și din afluenții săi. Până în prezent, aceste măsurători se făceau o dată la șapte ani. Este, de asemenea, cea mai importantă stație de meteorologie care există în Europa. Rexdan este dotat cu o dragă ce poate scoate la suprafață 500 de litri de sediment umed, ce ne va permite să luăm probe de sol. Putem determina speciile de pești care trec pe sub navă, putem face batimetrie 3D, putem măsura parametrii aerului până la 10 km,” a declarat prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Nava va permite lucrări de cercetare complexe cum ar fi: determinarea nivelului de poluare cu microplastice la nivelul României, cantitatea de metale grele din sedimente și pești sau impactul substanțelor medicamentoase asupra faunei din Dunăre.
„Cu această navă de cercetare și un centru de cercetare fix (aflat pe strada G. Coșbuc la nr. 98) în care există, cumulat, 18 laboratoare dotate cu aparatură de ultimă generație, suntem cel mai important centru de cercetare interdisciplinar din Europa. Vom colabora cu cercetători din UDJG, dar și cu specialiști din străinătate, la bordul navei se vor organiza conferințe, vor fi în permanență 10 cercetători, dar și tehnicieni, asistenți de cercetare și doctoranzi, atât din România cât și din străinătate”, a explicat prof. univ. dr. Cătălina Iticescu, managerul proiectului Rexdan.
În plus, a completat rectorul UDJG, recunoscând că model i-a fost celebrul cercetător francez Jacques – Yves Cousteau, nava este la acest moment, singurul campus mobil din lume: studenții din România și din străinătate sunt invitați să-și țină aici cursurile și laboratoarele și să vadă, practic, cum se face cercetare la cele mai înalte standarde. Tot aici, când va fi acostată, vor putea face practică studenții din cadrul Facultăților de Arhitectură Navală, SIA (Piscicultură), Științe și Mediu.
REXDAN va acoperi o arie geografică vastă (2.000 de km pe partea navigabilă a Dunării, de la Sulina la Passau-Germania) și va permite operațiuni de cercetare în cadrul celor nouă laboratoare, aflate la bord, ce corespund unor specializări multiple (chimie, biologie, fizică, știința mediului, ecologie, batimetrie, topografie, chimia atmosferei, dezvoltare durabilă etc). Ea este gândită să se deplaseze cu viteze diferite, are un pescaj de 1,8 metri, deci poate ajunge și în ape mai puțin adânci, iar lățimea ei îi permite să intre în ecluze.
Nava a fost construită la Șantierul Naval ATG Shipyard din Giurgiu în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Apel: POC/448/1/1/Mari infrastructuri de CD, prin proiectul “Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea, REXDAN, 127065”, în valoare de peste 19 milioane de euro, câștigat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.


