
Nicolae Grigore Mărășanu, la o nouă lansare de carte
Muzeul Brăilei „Carol I” organizează, pe 15 ianuarie, ora 17:00, lansarea cărții de eseuri „Nostalgia Izbăvirii”, în prezența autorului Nicolae Grigore Mărășanu. Volumul a fost publicat la Editura G&S Cultura Națională în 2024. Despre autor și creația sa vor vorbi Valentin Popa, Daniel Chițu, Adriana Bănică Potra și Viorel Coman.
Autorul s-a născut la Mărașu (de unde provine și pseudonimul său literar), lângă Brăila, din părinți țărani. A urmat școala primară în satul natal, o școală siderurgică la Brăila, iar apoi liceul în Galați. În 1964 s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității din Iași, obținând licența în 1969. A fost corespondent de presă pentru județul Brăila, iar ulterior redactor și redactor-șef la revista Flacăra. După 1989, a lucrat la ziarul Viitorul românesc, apoi ca expert juridic la Camera Deputaților și, din 1998, ca avocat în Baroul București. A fost membru în primul Consiliu de conducere al Rezervației Biosferei Delta Dunării, vicepreședinte al Filialei de Est a Uniunii Scriitorilor din România și coautor al Festivalului Poeților din Balcani.
„Lirica lui Nicolae Grigore Mărășanu, fiind de fiecare dată vorba despre o poezie adevărată, se bazează pe inspirație, pe sentiment, pe starea meditativă. Ea cântă frumosul și armonia din natură, ambianța atât de specifică Dunării, inclusiv zona insulei Brăilei, cu savori de limbaj ce amintesc de Panait Istrati. De asemenea, extinde universul său poetic spre Delta Dunării, într-un ciclu de poeme prilejuite de descinderea echipajului Calypso, condus de Jacques-Yves Cousteau și fiul său. Mijloacele poetice îi sunt la îndemână și sunt utilizate impecabil, de la poezia clasicistă, în formă fixă, prin baladă și sonet, până la notele dezinhibate, ironice sau chiar argotice, caracteristice poeziei în vers liber”, sunt doar câteva dintre aprecierile critice legate de opera sa literară.