LocalNaționalTimp liber

Noaptea Cercetătorilor, în Brăila, Buzău și Galați

Copiii și adulții pasionați de știință sunt invitați să descopere lumea extraordinară a experimentelor, în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor, ce va avea loc la Brăila, Galați și Buzău, pe 29 septembrie 2023, cu începere de la ora 17,00. Tema acestei ediții este „ReCoNnect – Research for Health” și se concentrează pe modul în care știința poate contribui la găsirea de soluții pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător. 

Organizatorii au pregătit, în cele trei locuri în care se desfășoară evenimentul -sediul Facultății de Inginerie și Agronomie, de pe Calea Călărașilor nr. 29 din Brăila, Campusul Științei din strada Domnească nr. 111, din Galați, sediul EUROCAMPUS din Buzău, de pe strada Hangarului nr. 8 – experimente, demonstrații cu roboți, întâlniri de gradul zero cu polițiști și cu testele lor anti-drog și antialcool, curse cu karturi, întâlniri cu medici și specialiști în descarcerare și, nu în ultimul rând, demonstrații artistice alături de profesorii Facultății de Arte. Vor fi, de asemenea, zone de jocuri și nelipsitele concursuri cu premii. Ca de obicei, participanții la Noaptea Cercetătorilor își propun să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca într-un laborator. 

Noaptea Cercetătorilor un mijloc de promovare a realizărilor UDJG

Noaptea Cercetătorilor are loc în fiecare an, în ultima zi de vineri a lunii septembrie, și este un eveniment care se desfășoară de aproape un deceniu. În ultima vreme, am avut șansa, datorită unui proiect european care ne finanțează, să organizăm, cu cercetătorii noștri de la UDJG, diferite experimente menite să-i încânte pe copii și să-i apropie de ceea ce înseamnă cercetare, inovare, de ce nu, o carieră în domeniul ingineriei, fizicii, chimiei, medicinei. Noaptea Cercetătorilor e un alt mijloc de promovare a realizărilor UDJG. Avem un număr important de voluntari care îi vor ghida pe oaspeți la punctele de interes, iar multe dintre experimente vor fi transmise și online pe Facebook sau Youtube, pe canalul Comunitatea Educație pentru Știință, a declarat prof. dr. Cătălin Fetecău, președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos” Galați și coordonatorul acțiunii.  

Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfășoară anual în peste 300 de orașe europene, iar în România, anul acesta, se va desfășura în consorțiul ReCoNnect în 20 de locuri.  

 

Articole similare

Back to top button