Noul an școlar, bucuriile primei zile




Luni, 11 septembrie 2023, a fost o zi plină de emoții pentru toată comunitatea școlară. Elevi, profesori, învățători, directori, inspectori școlari, părinți și alți angajați din sistemul educațional au fost cuprinși de emoție. Chiar și reprezentanții administrației locale, care asigură funcționarea corectă a școlilor, au resimțit aceeași tensiune.

Ziua a fost însorită și călduroasă încă de dimineață. Străzile păreau mai animate, cu mulți copii purtând ghiozdane și unii uniforme. Florile au fost și ele mai multe, purtate de copii, de elevii mai mari, de părinții și bunicii celor mici. Orice s-ar spune, e frumoasă tradiția aceasta de a se oferi educatorilor flori în prima zi de școală. Pe lângă flori au continuat să zboare fluturi, la propriu. Copiii parcă se luau la întrecere cu fluturii. A fost o atmosferă veselă numai bună pentru începutul noului an de învățătură.

Prof. dr. Canciu: Ne dorim ca Brăila să rămână un furnizor de elite

Revenind la primă zi din anul școlar 2023-2024, putem să urăm celor în jur de 40.000 de școlari din municipiul și județul Brăila, dar și personalului din școli „un nou an cu bucurii și reușite, cu rezultate care să ofere Brăilei același loc bun în topul național ca și până acum, și să rămână un furnizor de elite”, așa cum le-a transmis prof. dr. Cătălin Canciu, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila. Au auzit direct de la șeful ISJ urarea elevii și profesorii de la Colegiul Tehnic „C. D. Nenițescu”, Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci” și Școala Gimnazială „Fănuș Neagu”, unde acesta a participat la festivitățile de deschidere.

Chiar dacă nu a participat la momentul oficial, Cătălin Canciu are în vedere rezolvarea situației de la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” care are nevoie de spații pentru desfășurarea în bune condiții a orelor de curs pentru elevii de la profilurile artistice. Situația derivă din imposibilitatea de a mai folosi corpul B de clădire, expertizat ca fiind impropriu în caz de cutremur.

Primarul Dragomir: Administrația locală a alocat fonduri pentru lucrări în școli, și o va face în continuare

Primarul Marian Viorel Dragomir a participat la evenimentele oficiale de la Școala Gimnazială „Radu Tudoran”, Școala „Fănuș Neagu”, Colegiu Național „Murgoci”, Liceul cu Program Sportiv (LPS) și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”. A anunțat că administrația locală a alocat fonduri pentru lucrări în școli și va continua să o facă. De altfel, toate aceste instituții de învățământ sunt beneficiare de alocări bugetare de la Primăria și Consiliul Local Municipal Brăila. Școala „Tudoran” are curtea modernizată în acest fel, la Școala „F. Neagu” intră în lucru un proiect tot pentru curte. La LPS se va realiza, în școală, pistă pentru atletism, fiind deja finalizată procedura de licitație a lucrărilor. Pentru „Murgoci” s-au trimis la Ministerul Lucrărilor publice proiectul actualizat având ca scop reabilitarea clădirii care face parte din Lista Monumentelor istorice.

Președintele Chiriac de la CJ: Mâine merg la București să semnez contractul pentru cele 33 de microbuze electrice

Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, a participat de asemenea la deschiderea anului școlar. A fost prezent, alături de subprefectul Loredana Badiu, la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” și la „Murgoci”. Pentru că are fiica elevă la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, a fost și acolo la festivitate. Dar rolul său și al CJ în ajutorul școlilor este direcționat către județ. Ne-am bucurat când am aflat că mâine, 12 septembrie 2023, președintele CJ merge la București pentru a semna, la guvern, contractul pentru cele 33 de microbuze școlare în proiectul cu bani europeni „Microbuze electrice pentru un viitor sustenabil al învățământului în județul Brăila”. Fondurile se alocă, așa cum deja noi am anunțat, prin componenta C15: Educație, Reforma 6, Investiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi prin Planul Național de Redresare și Rezistență.

Bucuria a fost generală: în centru, dar și în cartiere

Poate că, e la fel important de spus, emoții pozitive au fost și în cartiere. Spre exemplu, la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” cei aproximativ 300 de elevi din 18 clase se bucură de atenția unor cadre didactice inimoase. De asemenea, la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” cei 300 de elevi vor încerca să demonstreze, cum au făcut-o și până acum, ajutați de profesorii lor plini de dăruire, că și ei sunt la înălțimea așteptărilor chiar dacă locuiesc la capătul orașului. Calitatea se dezvoltă acolo unde este dorință și voință. Și unde sunt oferite condiții. Acestea sunt puse aici la dispoziție. Rămâne pentru elevi un singur lucru de făcut, să învețe. Cât mai mult și cât mai bine. Doar o fac pentru binele lor.