Cultura

O nouă carte va ieși în lume

Palatul Culturii Brăilene „Lyra” va găzdui vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 17:00, lansarea volumului „Et-erogen”, semnat de Ana Sofian și Virgil Andronescu.

Prof. Camelia Cornelia Budan, criticul literar Adi G. Secară și plasticianul Hugo Mărăcineanu vor prezenta volumul celor doi autori, iar actorul Dan Moldoveanu va recita pasaje din carte. Moderatorul evenimentului va fi Constantin Teodorescu.

Referindu-se la acest volum, Cristian Gabriel Moraru, autor a 15 cărți de poezie, critică și istorie literară, publicate din 2009 până în prezent, afirmă: „Tandemul/tangoul liric realizat de Ana Sofian și Virgil Andronescu este sans aucune doute expresia unei cunoașteri excelente atât a autorilor între ei, cât și a tehnicii poetice și posibilităților discursive. Volumul Et-erogen se dovedește în cele din urmă omogen și capabil să excite gândirea și imaginația, zonele erogene cele mai importante ale cititorilor. Dacă poetul teleormănean Virgil Andronescu este un neocioranian în esența lui, predispus spre un ton grav, exasperant uneori, cu melancoliile sale, brăileanca Ana Sofian reușește să-i tempereze pornirile melodramatice, fiind deopotrivă o fire meditativă, contemplatoare a spectacolului existenței și capabilă de profunzimi ideatice care insolitează orizontul de așteptare al cititorilor.”

Momentele literare vor fi mai bine puse în valoare de scurte recitaluri la pian susținute de Mihai Andrei Voicu, elev la Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, și Mihai Berneanu, elev la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”.

Articole similare

Back to top button