Social

O nouă serie de vârstnici va pleca la stațiune

O nouă serie de vârstnici va pleca în stațiunile balneoclimaterice de pe litoral și de la munte, având ca dată de plecare perioada 26-29 iunie. Deoarece sunt mulți nemulțumiți, Casa de Pensii a precizat că biletele se acordă pe baza unui punctaj, în care s-a luat în calcul mai ales dacă solicitanții au mai beneficiat sau nu de bilete în ultimii doi ani.

De menționat că beneficiarii biletelor trebuie să suporte 50% din valoarea totală a pensiei.

De gratuități se pot bucura doar veteranii de război, cei care primesc pensii de invaliditate și persoanele cu handicap. Astfel, în cazul asiguraților, contribuția este de 50% din valoarea biletului, dar numai dacă veniturile brute lunare sunt mai mici decât salariul mediu brut pe economie. În caz contrar, biletul se achită integral.

Este de precizat că sunt favorizați cei care nu au fost în stațiune în ultima perioadă, dar atribuirea este influențată și de nivelul sau categoria pensiei pe care o încasează pensionarul (pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaș, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială).

Foto:

Articole similare

Back to top button