
Oana Gheorghiu despre reforma statului: „Nu promitem miracole, ci construcție pe termen lung”
La trei luni de la preluarea mandatului, vicepremierul Oana Gheorghiu afirmă că Guvernul a pus bazele unei reforme reale a companiilor de stat, construită pe analiză, coordonare și respectarea legii.
Reforma începe cu un proiect-pilot de 22 de companii, evaluate în profunzime, pentru care urmează decizii strategice. Gheorghiu subliniază că schimbările durabile nu pot fi realizate peste noapte și că prioritatea este stabilitatea pe termen lung.
Vicepremierul consideră că statul trebuie să își redefinească rolul în economie, fiind prezent doar acolo unde există interes public sau strategic. În paralel, sunt promovate inițiative de digitalizare menite să simplifice relația dintre cetățean și administrație.
„Alternativa este cunoscută: blocaj și risipă”, afirmă Gheorghiu, adăugând că mandatul său va fi dedicat reformei statului și utilizării responsabile a resurselor publice.





