Pastile de dus cu capu’

  • Am primit la redacție un comunicat al Clubului Român al Consumatorilor, cunoscut în rândul iubitorilor de Facebook, Instagram ș.a.m.d, dar și de romgleză, drept Romanian Buyers Club, pe care îl redăm integral: „Băi, săracilor, care nu aveți bani de un Moet, iarbă mișto, niște coca și o mașină ca lumea, nu mai ieșiți brambura pe străzi! Nu v-ați săturat de câte familii îndoliate ați lăsat în urmă? Nu vă gândiți că ne distrugeți viețile noastre cool, la belele pe care le avem cu polițiștii și procurorii, că ne târâți prin tribunale de ne costă avocații o avere? Mai puneți mâna pe o carte, piratați ceva filme pe torrente, nu ne mai încurcați în trafic, fiți mai responsabili, cât v-o spunem cu frumosul! Știți ce a spus Regele Hagi: să fie bine, ca să nu fie rău. Pe bune, nu v-ați săturat de rău?”
  • Premierul Ciolacu, Marcelino de la Buzău pentru apropiați, se dă de ceasul morții să facă rost de vreo 80 de miliarde de coco românesti, că altfel se dă bugetul peste cap. Se duce la Ursula și încearcă, cu priviri onctuoase, să o facă din vorbe, doar, doar va accepta creșterea deficitului bugetar. Invocă, hara-kiri-ul politc – seppuku pentru cunoscători – atât de grav îl doare în cot de popor. Vine cu idei care de care mai năstrușnice, dar se leapădă de ele mai urgent ca de Satana. Creșterea TVA, în niciun caz! Impozitarea pensiilor speciale, spre aproape exclus! Reducerea aparatului bugetar, Doamne ferește! Din contră, vor fi majorări salariale. Drept care datoria civică îmi impune a sugera trei căi, una mai fezabilă decât alta, pentru a nu deconecta țărișoara de la țâța PNRR. Un mesaj de interes public difuzat pe toate canalele media, ceva de genul: „Ce facem noi când găsim pe jos un portofel cu 80 de miliarde de lei?” Noi, când găsim un portofel cu 80 de miliarde de lei, sunăm la 112. Dacă nu dă rezultate, trecem la planul B: angajăm o firmă internațională de audit, una de prestigiu, firește, să aflăm și noi cât mai valorează România și o dăm în locație de gestiune. Doar că aici există o mică problemă: mi-e teamă că poate induce anxietate, ba chiar depresie în toată regula, în rândul populației, când noi, românii, vom afla cât de ratați am ajuns. Avem însă, spre relaxarea tuturor, planul C, infailibil după părerea mea. Dacă Marcelino are suficientă voință politică și reușește să coalizeze toate forțele parlamentare, are șansa să devină un Ataturk al României, cu cel puțin câte o statuie în fiecare județ, mai ceva ca Octavian Augustus în Imperiul Roman. Legalizarea comerțului, a consumului de substanțe recreaționale și a prostituției, cu o impozitare la sânge. Beneficii imense, față de care cele 85 de miliarde nu sunt decât un mizilic, nu mai mult decât evaziunea fiscală actuală la nivel național pe două luni, și alea proaste. Va crește turismul, se va revigora agricultura, vor apărea alte multe beneficii conexe, iar bugetul va putea fi făcut fără probleme de orice analfabet funcțional. Ați recunoscut, evident, modelul olandez. Dacă Nea Nelu Iliescu ne-a amăgit cu cel suedez, este momentul să ne luăm soarta în propriile mâini și să coborâm un pic mai spre sud, să realizăm o unire peste Europa cu poporul prieten și frate din Țările de Jos, cum își spun mai nou. Iar pentru a închide apoteotic cercul, de ce să nu ne schimbăm, cu un curaj demn de urmașii care secole de-a rândul au luptat pentru unire, numele țării: Țările Române Cele Mai De Jos.
  • O, ce veste minunată, școala-ncepe de îndată! Moment de bilanț, ca să vedem ce avem, ce ne lipsește și ce mai putem face ca 11 septembrie să nu ne ia pe nepregătite. Avem școli, dar nu prea avem avize. Avem copii, dar școlari adevărați din ce în ce mai puțini. Avem părinți, dar din ce în ce mai puțini sunt cei în stare să-și coreleze ambițiile personale cu potențialul copilului. Avem angajați, dar din ce în ce mai puțini dascăli dedicați. Avem meditatori, dar din ce în ce mai puțini bani. Avem o falie imensă între învățământul de performanță cu adevărat academică și cel, să-i zicem, popular. Practic, clasa de mijloc a școlii românești este pe cale de dispariție. Elevi care, nefiind genii și neavând părinți potenți financiar, clachează în drumul lor educațional spre o profesie și o viață decente. Adunând plusurile și minusurile, ajungem la o concluzie tristă: avem Educație, dar din ce în ce mai puțini educați.