Percheziții domiciliare la Brăila, într-un caz de înșelăciune și constituire de grup infracțional organizat



Astăzi, 31 ianuarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Pitești, cu sprijinul  polițiștilor din cadrul brigăzilor și serviciilor de combatere a criminalității organizate din București, Ploiești, Alba, Brăila, Hunedoara și Vâlcea, au pus în aplicare 27 de mandate de percheziție domiciliară în județele Argeș, Brăila, Prahova, Hunedoara, Ilfov și municipiul București. Perchezițiile au avut loc într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune,  tentativă la înșelaciune și punerea în circulație de valori falsificate străine.

Din noiembrie 2021 și până în prezent, membrii unui grup infracțional organizat de pe raza județului Argeș au înșelat operatorii  unor  case de amanet, cu sediile în județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Caraș-Severin și Constanța, prin plasarea de bijuterii și monede din aur (ducați) contrafăcute și prin solicitarea de împrumuturi în baza contractelor de amanet încheiate.  Pentru a câștiga încrederea operatorilor, membrii grupului infracțional plăteau în avans comisionul, dar nu se mai prezentau să ridice obiectele amanetate la îndeplinirea termenului pentru care fuseseră încheiate contractele.

Operatorii caselor de amanet nu au putut descoperi falsurile prin metode convenționale deoarece obiectele amantetate erau minuțios lucrate, având un înveliș consistent din aur de diferite karate. În plus, suspecții au avut pe toată durata încheierii contractelor un comportament menit să distragă atenția angajaților de la verificarea temeinică a autenticității bunurilor amanetate.

Prejudiciul estimat se ridică în prezent la aproximativ 2.000.000 lei.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și confiscate  bijuterii susceptibile de a fi contrafăcute, telefoane mobile, documente cu valoare probatorie, sume de bani, precum și alte mijloace de probă. În baza mandatelor de aducere emise în cauză, 14 suspecți vor fi conduși la audieri.

Acțiunile au fost realizate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brăila, al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și ai grupărilor de jandarmi mobile din Craiova, Ploiești și Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto:
DIICOT