Peste 550 de pelerini au murit în timpul pelerinajului de la Mecca

Update – Conform euronews, 1.301 de morți este noul bilanț de la pelerinajul de la Mecca.

Peste 550 de pelerini au murit în timpul pelerinajul musulman (Hajj) de la Mecca, Arabia Saudită, desfășurat în condiții de temperaturi extreme, care au atins aproape 52 de grade Celsius.

Potrivit The Guardian, cel puțin 320 dintre cei care au murit erau egipteni, cei mai mulți dintre ei cedând în fața căldurii pe fondul unor afecțiuni preexistente.

Hajj-ul este unul dintre cei cinci piloni ai islamului și toți musulmanii care au mijloacele materiale necesare trebuie să participe cel puțin o dată în viață.

Anul acesta, aproximativ 1,8 milioane de pelerini au participat la Hajj, dintre care 1,6 milioane au venit din străinătate.