
Premierul slovac, Robert Fico, este în stare critică după ce a fost împușcat de cinci ori
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat de aproape în piept și în stomac. Șeful executivului slovac a fost transportat de urgență la spital, iar autoritățile au arestat deja un prim suspect care a reușit să se strecoare prin mulțime până lângă premier și să tragă cinci gloanțe din care se pare că trei l-au și nimerit.
Robert Fico a fost transportat de urgență cu un elicopter și este în stare critică.
„A fost împușcat de mai multe ori și în prezent se află în stare de pericol. În acest moment este transportat cu elicopterul la Banská Bystrica, deoarece ar dura prea mult să ajungă la Bratislava din cauza necesității unei proceduri acute. Următoarele câteva ore sunt decisive”, se arată într-un mesaj publicat pe contul de Facebook al lui Robert Fico.
Totul s-a petrecut la ieșirea de la o ședință de Guvern în orașul Handlova, la 190 de kilometri de Bratislava. Poliția a demarat rapid ancheta, atacatorul este în custodia lor, iar acum rămâne să aflăm ce l-a determinat pe acesta să îl împuște pe Robert Fico.
Vom reveni cu amănunte.





