Invatamant

Premii pentru elevii merituoși

Un proiect iniţiat de mai mulți parlamentari PSD, care a fost adoptat luni de Senat prevede că acei elevi care au obţinut distincţii, medalii, premii şi la alte concursuri decât cele din listele aprobate anual de Ministerul Educaţiei pot fi premiaţi pentru performanțele lor de către autorităţile administraţiei publice locale.

Consiliul local/judeţean/Consiliului General al Municipiului Bucureşti poate asigura fonduri pentru premierea elevilor care au obţinut distincţii, medalii, premii şi la alte concursuri decât cele din listele aprobate anual de Ministerul Educaţiei, precum şi celor care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare naţională, la examenul de Bacalaureat şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora, în limita bugetului aprobat şi în condiţiile regulamentului aprobat, se precizează în cadrul unui amendament al proiectului.

Prin intermediul acestui proiect, inițiatorii lui au în vedere completarea articolului 144 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu un nou alineat. Noua propunerele legislativă va fi supusă dezbaterii în Camera Deputaților, care va decide dacă va fi sau nu adoptată.

Articole similare

Back to top button