Prima zi de școală. Emoții, nostalgie, flori. Zâmbete, unele sincere. Îmbrățișări. Speranțe și promisiuni.
A început un nou an școlar. Nou nu doar calendaristic, ci și prin prisma noii Legi a Educației, care a intrat în vigoare la 3 septembrie. O lege care aduce schimbări la toate nivelurile învățământului preuniversitar, cum ar fi obligativitatea grupei mici la grădiniță, modificări în procedura de admitere la liceu și în ceea ce privește modul de organizare a testărilor și a examenelor naționale, noi condiții pentru ocuparea posturilor didactice.
Prezent ieri la deschiderea festivă de la Școala Gimnazială nr. 162 din București, președintele Klaus Iohannis a îndemnat la maturitate politică și la răbdare în aplicarea noii legi, ale cărei rezultate nu vor fi vizibile peste noapte. În același discurs, cel care în iunie îi critica vehement pe profesorii aflați în grevă i-a asigurat de această dată că va susține creșterile salariale din învățământ începând cu 1 ianuarie 2024. Președintele nu a uitat să menționeze nici investițiile ce vor fi făcute în infrastructura sistemului de învățământ începând cu acest an, investiții finanțate atât din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cât și din bugetul de stat. Peste 5.600 de școli vor fi dotate cu mobilier nou, modern, echipamente IT de ultimă generație și laboratoare noi, precum și cu materiale didactice, în valoare de peste un miliard de euro.
Problema consumului de droguri în școli a fost o altă temă abordată de președintele Klaus Iohannis, care a afirmat că subiectul va fi trecut pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), consumul de droguri la vârste atât de fragede și în școli fiind o provocare serioasă la adresa securității naționale și a siguranței individuale.
Premierul Marcel Ciolacu, prezent la festivitatea de deschidere a anului școlar la Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny” din București, și-a manifestat și el preocuparea față de subiectul drogurilor în școli.
Acesta s-a arătat rezervat în privința efectuării de teste antidrog în masă, în școli, considerând că o soluție ar putea fi testarea unor cazuri identificate de conducerea școlii, cu acordul sau la solicitarea părinților, dar pe cheltuiala statului. Premierul a declarat că se vor face modificări legislative și cu privire la obținerea permisului de conducere, fiind introduse restricții sau interdicții pentru tinerii între 16 și 18 ani testați pozitiv antidrog.
Până atunci, se naște însă o întrebare. Printre nenumăratele comisii și comitete din școli, își va mai găsi locul încă una, care să se ocupe și de această problemă reală și actuală? Probabil că da, asta dacă nu cumva există deja. O comisie în plus nu poate face rău nimănui. Să sperăm că va fi și eficientă în punerea în practică a măsurilor preventive, nu doar în rapoarte și în procesele-verbale întocmite.
Investițiile finanțate din PNRR au fost invocate și în discursul ministrului educației Ligia Deca, prezentă la manifestări alături de președintele Klaus Iohannis. Aceasta a enumerat, printre prioritățile Ministerului Educației începând cu anul școlar 2023-2024, creșterea accesului la creșe și grădinițe, modernizarea unităților de învățământ care încă au grupuri sanitare neconforme, reducerea programului școlar la cel mult două schimburi pe zi, luarea unor măsuri ferme pentru prevenirea și reducerea violenței și a consumului de substanțe interzise în mediul școlar, profesionalizarea carierei didactice prin generalizarea masteratului didactic. Însă toate aceste schimbări se pot produce doar prin eforturi colective și printr-un parteneriat strâns între toți cei implicați în viața școlii – elevi, părinți, cadre didactice, membri ai comunității – a precizat Ligia Deca, în discursul său.
Până la modernizarea promisă, situația din teren nu este tocmai cea dorită pentru un început de an școlar.
În județul Brăila, 90 de unități de învățământ dintre cele care și-au deschis porțile nu au autorizație sanitară de funcționare, majoritatea aflate în mediul rural, cauza fiind lipsa apei potabile în acele localități, așa cum a declarat dr. Gabriel Ciochină, directorul Direcției pentru Sănătate Publică, în ședința Comisiei de Dialog Social a județului Brăila din data de 5 septembrie.
De asemenea, sunt neautorizate din punctul de vedere al securității la incendiu 48 de corpuri de clădire și doar 52 de unități școlare din cele 243 de pe raza județului își finalizaseră lucrările de reparații și igienizare la data ședinței.
Un început cu emoții și promisiuni pentru elevi, dar și pentru părinți și profesori, ca de fiecare dată. Și cu speranța că la un moment dat promisiunile se vor transforma în fapte.