Invatamant

Procedura de admitere la liceu

Mai este puțin și absolvenții de clasa a VIII-a care au promovat Evaluarea Națională vor primi rezultatele admiterii computerizate, programată să aibă loc pe 24 iulie. Ulterior, în perioada 25 – 30 iulie 2024, elevii depun/transmit dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original și copii după actele de identitate, la liceele la care au fost declarați admiși după repartizarea computerizată.

Programul de înscriere diferă în funcție de unitatea de învățământ, așa că elevii sunt sfătuiți să verifice site-ul liceului, avizierul sau chiar să sune la secretariat pentru a afla mai multe informații despre program.

Înscrierea la licee a candidaților declarați admiși în urma repartizării computerizate se efectuează pe baza următoarelor acte: cererea de înscriere (se descarcă de pe site-ul liceului/se ridică de la Comisia de înscriere a liceului); cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere – copie după ambele și la înscriere trebuie să existe și documentele în original; adeverință cu notele și media generală obținute la Evaluarea Națională, în original – clasa a VIII-a – se obține de la școala absolvită; foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale), în original – se obține de la școala absolvită; fișa medicală, în original – se obține de la școala absolvită sau de la medicul de familie, care conține și lista vaccinurilor administrate elevului.

Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) depun și certificatul de orientare școlară și profesională, iar elevii romi depun recomandarea de apartenență la etnia romă.

Dacă sunt elevi romi și elevi cu CES care au renunțat la locurile repartizate joi, 18 iulie, sau nu au prins loc în etapa specială, aceștia au trebuit să completeze opțiunile în perioada 19-22 iulie pentru a putea participa la repartizarea generală din 24 iulie.

Articole similare

Back to top button