Chiar dacă oficial a început vacanța mare, ultimele zile de școală au fost un bun prilej pentru unii elevi și cadrele didactice de a le demonstra colegilor, părinților și nu numai, cât de mult s-au implicat pe parcursul acestui an școlar.
Un astfel de exemplu a fost dat de elevii de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Însurăței, care au fost mici actori în sceneta „Pupăza din tei” de Ion Creangă. Activitățile dedicate marelui scriitor Ion Creangă au avut ca obiectiv cunoașterea vieții și activității literare a acestuia și punerea în scenă a unor creații literare.
Acestea s-au realizat în cadrul parteneriatului cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, reprezentată de Valentina Chiriac, șef birou, și Școala Gimnazială „Spiru Haret” Însurăței, coordonatori fiind prof. Lungu Ionelia și prof. Mitache Vasilica.