Sărbătorile de iarnă reprezintă pentru fiecare dintre noi momente de bucurie, petrecute alături de cei dragi, dar nu trebuie niciodată să uităm de soarta celor care au nevoie de ajutor și încurajare. De aceea, la Centrul de Detenție Tichilești, încă de la finalul lunii noiembrie, se desfășoară proiectul „Bucuria Crăciunului”.
În cadrul acestuia, în urmă cu câteva zile, sub directa coordonare a specialiștilor din cadrul Serviciului Reintegrare Socială, s-au derulat în comunitate mai multe activități ce au vizat în special latura sensibilității umane. Printre acestea s-au aflat competiția sportivă „Cupa de Crăciun”, precum și ateliere de tip handmade cu beneficiari ai Direcției de Asistență Socială. Activitățile au avut un puternic impact pozitiv, atât asupra beneficiarilor, cât și, mai ales, asupra persoanelor private de libertate.
Competiția sportivă s-a desfășurat în comunitate, pe terenul de fotbal acoperit, persoanele private de libertate având drept „adversari” elevi ai Colegiului Național „Ana Aslan” Brăila. Monitorul sportiv al centrului, împreună cu colegi educatori, a fost alături de echipele participante, susținând moral fotbaliștii. La finalul competiției, jucătorii au fost recompensați și premiați cu medalii realizate cu ajutorul imprimantelor 3D, în laboratorul FabLab al centrului de detenție.
De asemenea, în aceeași perioadă, asistenții sociali și-au îndreptat atenția către persoanele vulnerabile, cu scopul înseninării chipurilor celor aflați în rețeaua de asistență socială, prin implicarea în ateliere de tip handmade. Implicarea în echipă cu beneficiarii D.A.S. a tinerilor din centru a contribuit la realizarea unor obiecte decorative cu tematică de iarnă și Crăciun, care au fost lăsate adulților pentru înfrumusețarea camerelor.