Național

Radare noi pe drumurile țării

Șoferii indisciplinați nu mai au scăpare! Polițiștii au decis că nu vor mai accepta cu ușurință abaterile de la Codul Rutier, în special cele care se referă la depășirea vitezei legale.

În cadrul acțiunii „Roadpol-Speed”, desfășurată la nivel european și la care au răspuns prezent și polițiștii brăileni, se estimează că zeci de drumuri din țară vor fi mult mai atent monitorizate cu ajutorul unor noi aparate care depistează rapid orice încălcare a limitei de viteză. De altfel, în aceste zile, lucrătorii de la Poliția Rutieră din întreaga țară participă la o amplă acțiune de montare a unor radare noi pe șoselele din România. Aceste aparate sunt montate pe autostrăzi, drumuri europene, naționale, dar și în orașe și localități mai mici și vor fi amplasate pe mașinile Poliției.

Printr-un comunicat de presă remis de Poliția Română, se menționează faptul că „polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române”.

Conducătorii auto trebuie să mai știe care este distanța de la care aceste radare înregistrează viteza. Este vorba despre 1,2 kilometri și pot determina, simultan, viteza de deplasare a tuturor vehiculelor aflate în raza de acțiune.

Reamintim, pe această cale, că șoferii trebuie să țină cont de următoarele limite de viteză atunci când sunt la volan: 130 km/h pe autostradă; 120 km/h pe drumurile expres; 100 km/h pe drumurile europene; 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri (naționale sau județene); 50 km/h în localitate. De menționat faptul că sancțiunile pentru depășirea vitezei legale sunt cuprinse între 2 și 20 puncte de amendă, iar în unele cazuri, șoferii pot rămâne fără permis de conducere până la 3 luni. Punctul de amendă este, din 1 ianuarie 2024, în valoare de 165 de lei. Sancțiunile care pot fi acordate de oamenii legii pentru depășirea vitezei sunt: între 10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă; 21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă; 31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă; 41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă; peste 50 km/h: 9 – 20 puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile; peste 70 km/h: 9 – 20 puncte de amendă + suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile.

Articole similare

Back to top button