
Raport dur al Ministerului Sănătății după tragedia de la Spitalul „Sf. Maria” Iași: cazul va fi trimis la Parchet
Șapte copii internați la ATI au murit după ce au fost infectați cu bacteria Serratia marcescens. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat concluziile raportului Corpului de Control, acuzând grave deficiențe administrative și nerespectarea procedurilor.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat miercuri, într-o conferință de presă, concluziile raportului întocmit de Corpul de Control al Ministerului Sănătății în cazul tragediei de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași. În ultimele trei săptămâni, nouă copii internați la secția ATI au fost infectați cu bacteria Serratia marcescens, iar șapte dintre ei au decedat.
„Avem raportul final și îl vom transmite către Parchetul General. Vor exista consecințe – cine nu își face treaba, pleacă acasă, indiferent cine este pus acolo”, a declarat ministrul.
Deficiențe majore în funcționarea spitalului
Potrivit raportului, spitalul nu avea proceduri clare pentru gestionarea infecțiilor cu Serratia marcescens, iar personalul ATI nu a primit instrucțiuni privind modul de acțiune. În plus, un control anterior, efectuat în 2024, lăsase măsuri obligatorii de implementat, însă acestea nu au fost respectate.
De asemenea, au fost constatate nereguli administrative: medicul-șef al secției ATI fusese numit interimar contrar prevederilor legale, lipsind documentele care să ateste competențele necesare. În plus, spitalul a raportat cu întârziere infecțiile către Direcția de Sănătate Publică, ceea ce a contribuit la extinderea focarului.
Sancțiuni și măsuri imediate
DSP Iași a aplicat deja amenzi de 10.000 lei epidemiologului spitalului și medicului ATI responsabil, precum și o amendă de 50.000 lei spitalului pentru nerespectarea protocoalelor de prevenție a infecțiilor nosocomiale.
„În secția ATI se intră ca în gară. Nu se respectă circuitele și nici regulile minime de igienă. Este inacceptabil”, a subliniat ministrul Rogobete.
Cazul merge la Parchet
Ministerul Sănătății va sesiza Parchetul General pentru verificarea aspectelor penale, urmând ca organele de anchetă să stabilească eventualele responsabilități juridice.
„Aceste tragedii nu mai trebuie să se repete. Este obligația noastră să asigurăm siguranța pacienților, mai ales când vorbim despre copii”, a conchis ministrul.