Războiul de lângă noi – un nou atac cu drone al rușilor la granița cu România 



Rușii au continuat atacurile în zona Odesei, lansând în noaptea de marți spre miercuri 44 de drone, dintre care 32 au fost doborâte de ucraineni. Țintele au fost porturile Reni și Ismail, situate pe Dunăre, la granița cu țara noastră. Cel puțin șase persoane au fost rănite, trei aflându-se în stare gravă, iar infrastructura portuară din Izmail a fost grav avariată, a declarat guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, conform News.ro.  

Ministerul Apărării Naționale a avertizat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 00.45, cu privire la zonele din județele Tulcea și Galați aflate în proximitate, în pericol de a fi afectate de acest atac. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 05.00. Investigațiile continuă, în urma informațiilor primite de la I.S.U. Tulcea cu privire la posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, semnalate prin apeluri la 112.  

În această dimineață, opt localități din județul Tulcea au primit mesaje Ro-Alert avertizând asupra pericolului de cădere a unor obiecte din spațiul aerian. Mesaje similare s-au emis și la Galați, în zona Vamei Rutiere, spre localitatea Giurgiulesti. 

„Ro-Alert: alertă extremă. Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul. Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 minute” este mesajul primit de români noaptea trecută, așa cum arată Mediafax. 

Incidentul s-a produs după ce ieri, 12 septembrie, Ministerul Apărării Naționale a început lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din județul Tulcea. Adăposturile din elemente prefabricate de beton, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime la interior și 1,5 m înălțime la interior, vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi, informează Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale.  Decizia a fost luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență în data de 7 septembrie, după ce două drone rusești au căzut pe teritoriul României, în localitatea Plauru.  

Foto:
Facebook – Ministerul Apărării Naționale, România