Recital de folk la Casa Umorului Desenat



Vineri, 20 septembrie 2024, începând cu ora 19:00, brăilenii sunt așteptați la Casa Umorului Desenat, din strada Ana Aslan, nr. 27, la un eveniment special ce încununează expoziția „Memorabilia” a maestrului Nicu Alifantis, cel care a făcut milioane de români să se simtă transpuși într-o lume aparte prin cântecele sale.

„Într-o atmosferă caldă și prietenoasă, proiecția video a unuia dintre concertele sale va fi prilej pentru o seară plină de muzică, emoție și magie. Deschiderea evenimentului va fi marcată de un recital al tânărului artist George-Mihnea Oprea, care va interpreta la chitară și voce câteva piese de muzică folk, acompaniate de public. Vă așteptăm cu bucurie!”, este invitația făcută de Elena Nicoleta Alu, educator muzeal – Serviciul Relații cu Publicul din cadrul Muzeului Brăilei.

Deschiderea expoziției „Memorabilia”, în prezența maestrului Nicu Alifantis, la Muzeul Brăilei „Carol I” a avut loc pe 16 august, la Casa Umorului Desenat. Cu acest prilej, au vorbit publicului conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”, artistul Nicu Alifantis și Relu Bițulescu, curatorul expoziției.

Evenimentul a fost susținut de Bella Italia Trading și a fost inclus în programul Zilelor Municipiului Brăila. Expoziția, pe care brăilenii o pot vizita până pe 16 octombrie, cuprinde afișe, fotografii, instrumente, costume și obiecte de teatru care aparțin cunoscutului cantautor brăilean.