Național

Recomandări pentru pensionarii de invaliditate pentru a nu-și pierde pensia

După cum se știe, de la 1 septembrie anul acesta a intrat în vigoare Legea nr. 360/2023, care reglementează pensiile. În cadrul acestui act normativ sunt specificate anumite reguli pentru pensionarii de invaliditate, care trebuie respectate pentru a menține dreptul la pensie. Astfel, potrivit art. 68, alin. 7 din Legea nr. 360/2023, neprezentarea la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei. Revizuirea medicală se face la intervale de 1-3 ani, în funcție de afecțiunea fiecărui beneficiar, până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Medicul expert al asigurărilor sociale este cel care stabilește când trebuie să aibă loc aceste controale, care, repetăm, sunt obligatorii.

Cine primește pensie de invaliditate

Potrivit legii, pensia de invaliditate se acordă persoanelor care nu au împlinit vârsta standard de pensionare, dar care au realizat stagii de cotizare contributive și care au capacitatea de muncă redusă din cauza unor afecțiuni medicale. În această categorie intră accidente de muncă, boli profesionale sau alte boli și accidente fără legătură cu activitatea profesională.

Trei grade de invaliditate

Art. 62 din Legea nr. 360/2023 subliniază că, în funcție de gravitatea problemelor de sănătate, există trei grade de invaliditate:

  • Gradul I: deficiență funcțională gravă, fără capacitate de autoservire;
  • Gradul II: deficiență funcțională accentuată, capacitate de autoservire păstrată parțial;
  • Gradul III: deficiență funcțională medie, capacitate de autoservire păstrată.

O modificare importantă adusă de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii este aceea că pensionarii de invaliditate pot acum cumula pensia cu alte venituri, indiferent de gradul de invaliditate.

Gradul de invaliditate se poate modifica

Noua lege prevede că, după fiecare revizuire, medicul este cel mai în măsură să decidă dacă va menține pensia în același grad de invaliditate, va schimba gradul sau va constata că persoana și-a redobândit capacitatea de muncă. Dacă există astfel de situații, modificările stabilite se aplică din luna următoare emiterii deciziei medicale.

Pensionarii care primesc pensie de invaliditate trebuie să știe că este obligatoriu să se prezinte la control la data stabilită și să aibă asupra lor toate documentele și investigațiile medicale cerute, pentru a nu pierde pensia. De asemenea, legea permite pensionarilor care nu sunt de acord cu decizia medicului expert să conteste această decizie. Revizuirea poate fi solicitată și la cererea pensionarului, în cazul în care starea de sănătate s-a schimbat, fie că s-a îmbunătățit, fie că s-a agravat.

Nu toți pensionarii pe caz de boală trec prin comisii de revizuire

Art. 69 din lege prevede că nu toți pensionarii pe caz de boală sunt obligați să participe la controale periodice. Sunt exceptați cei care:

  • Au afecțiuni ireversibile, confirmate printr-un aviz medical special;
  • Au împlinit vârsta standard de pensionare (potrivit anexei 5 la lege);
  • Sunt cu cel mult 5 ani mai tineri decât vârsta standard de pensionare și au realizat stagiul complet de cotizare contributiv.

De asemenea, alin. 2 și alin. 3 din același articol menționează că pentru pensionarii cu invalidități ireversibile, constatarea acestora se face cu avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (INEMRCM), bazat pe o listă de afecțiuni aprobate de Guvern. Acest aviz este obligatoriu pentru medicul expert al asigurărilor sociale, care trebuie să-l pună în aplicare în termen de 10 zile.

Articole similare

Back to top button