Pe 28 decembrie, la ora 19:00, la Casa Tineretului Brăila va avea loc un Regal Vienez, concert extraordinar de Crăciun. Pe scenă vor urca instrumentiști de la două orchestre celebre de pe Bătrânul Continent. Este vorba, în primul rând, de Orchestra di Teatro D’Opera Italiana, una dintre cele mai renumite orchestre din Europa, aplaudată pe marile scene de operă și filarmonice din întreaga lume. „Este de ajuns să amintim câteva scene de tradiție: Brucknerhaus Linz (Filarmonica din Linz), Bregenz Festspielhaus (Filarmonica din Bregenz), Brunnenhof der Residenz München (Palatul Imperial din München), Palatul Hofburg din Viena, Stadthalle Viena, Meistersingershalle Nürnberg, Kasemattenbühne Graz, etc. Recunoașterea orchestrei este dată și de colaborările cu mari nume ale liricii mondiale, soliști și dirijori de la Arena din Verona, Teatrul Scala din Milano, Teatrul de Operă din Roma, Opera de Stat din Viena, etc.”, au precizat organizatorii.
Acestora li se vor alătura și instrumentiști din Orchestra Operei Vox, o orchestră foarte bine cunoscută și apreciată la nivel național și internațional. „Este un concept nou în România, când artiști instrumentiști din două orchestre de prim rang din Europa își dau mâna pentru a oferi publicului seri memorabile și experiențe muzicale unice. De altfel, cele două orchestre au fost invitate anul acesta la cel mai mare festival de operă din Asia, ‘Borneo Opera Festival’, în calitate de orchestre oficiale, chiar de către guvernul din Malaezia”, au adăugat organizatorii.
Conducerea muzicală a spectacolului va fi asigurată de tânărul dirijor și solist violonist născut în România, Bogdan Costache. De menționat că spectacolul va fi unul interactiv, dirijat „cu vioara în mână”, după modelul lui Johann Strauss sau, mai nou, al lui André Rieu.
De asemenea, organizatorii au mai anunțat că membrilor orchestrei li se va alătura Ansamblul de Balet al Operei Vox, cu momente mult așteptate de valsuri, polci, can-can, într-o coregrafie efervescentă și antrenantă. Frumoasele colinde și cântece de Crăciun vor străluci și prin vocile Corului Operei Vox.
„Atmosfera și spiritul vienez vă vor cuceri încă de la intrarea în sala de spectacol și vă vor rămâne în suflet ca o amintire vie pentru Crăciunul și Anul Nou ce vor urma. Dacă nu puteți ajunge la concertele de Crăciun și Anul Nou de la Viena, aducem noi spiritul vienez în orașul dumneavoastră prin cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze ale dinastiei Strauss, Franz Lehár, Emmerich Kálmán și multe, multe alte surprize muzicale și coregrafice. Soliștii invitați din Austria, Italia și Elveția vor fi prezentați în următoarele săptămâni, așa încât surprizele să se țină lanț!”, se precizează în invitația adresată brăilenilor.