CulturaTimp liber

Reperele zilei – 22 aprilie

Sfintele Paști. Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei, Sfinții Mucenici Rafail, Irina și Nicolae din Insula Lesvos, Sfântul Mucenic Leonid, Sfântul Apostol Natanael, Sfântul Cuvios Vitalie Monahul Sfântul Cuvios Anania din Creta (calendar creștin-ortodox)

*Ziua Pământului.

 

1850: Se naște Veronica Micle (d. 1889), poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.  Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile și poeziile sale influența deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa. La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle. În anul 1866 se naște primul copil al soților Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naște Virginia Livia, alintată „Fluture”.

1866: A avut loc primul concert simfonic din București, la Teatrul cel Mare, sub conducerea lui Eduard Wachmann (în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn).

1867: Stabilirea monedei naționale leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur și având 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, cu valori nominale de 1 ban, 2 bani, 5 bani și 10 bani, care au fost bătute în Anglia în 1867.

1882: Moare Vasile Conta (n. 1845). A fost un filozof, scriitor și ministru român. Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice.

1894: Se naște Camil Petrescu (d. 1957). A fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Între 1916 – 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). În 1916, a fost mobilizat și a plecat pe front, unde a fost rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va marca întreaga viață.

1924:Se naște Ion Lucian (d. 2012). A fost un actor român de comedie în film, radio, teatru, televiziune și voce, dramaturg, epigramist, director al teatrului Excelsior, societar de onoare al Teatrului Național București. Primul său rol ca actor a fost în piesa Castiliana de Lope de Vega. I-a avut ca profesori la academie pe Ion Manolescu (pe care-l considera părintele său spiritual), Maria Filotti, Marioara Voiculescu, Marietta Sadova și Gheorghe Timică, iar actorul George Calboreanu a exercitat o influență puternică în formarea sa etică prin exemplul personal de conștiinciozitate.

1965: Moare Petre Antonescu (n. 1873). A fost un arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice și academician român, care s-a impus printre personalitățile de frunte ale școlii de arhitectură românească, marcând activitatea arhitecturală din prima jumătate a secolului al 20-lea prin promovarea unui stil arhitectural neo-românesc. În 1945 a fost ales membru titular al Academiei Române.

1970: Se sărbătorește pentru prima dată Ziua Pământului.

1980: S-a încheiat construcția primei nave transportor frigorifice construită în țară (la Galați), “Polar 7”, cu o capacitate de 6.800 tdw.

1986: Moare Mircea Eliade (n. 1907). A fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor de origin română la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor, autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. În afară de jurnalele sale intime și manuscrisele inedite, opera completă a lui Mircea Eliade cuprinde aproximativ, peste 80 de volume. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

1990: După un miting electoral al PNȚCD (înaintea alegerilor din 20 mai), o parte dintre manifestanți se baricadează în Piața Universității din București (unul dintre locurile-simbol ale Revoluției anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulația pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei; această acțiune social-politică a căpătat denumirea de „fenomenul Piața Universității”.

2022: Moare Mircea Anghelescu (n. 1941). A fost un cercetător literar, critic literar, filolog, istoric literar, paleograf și pedagog român. A fost profesor doctor la Facultatea de Litere a Universității București. În decembrie 2011 a fost declarat de către Senatul Universității din București profesor emerit.

 

Articole similare

Back to top button