Divertisment

Reperele zilei – 26 martie

Odovania Praznicului Bunei Vestiri, Sfântul Mucenic Montanus, preotul, Sfânta Muceniţă Maxima, soţia Sfântului Mucenic Montanus, preotul, Sfinții 26 de Mucenici din Goția/Dacia, Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil (calendar creștin ortodox)

 

1827: Moare Ludwig van Beethoven (n. 1770), compozitor german. Recunoscut ca unul dintre cei mai mari compozitori din istoria muzicii, este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare.

1828: Compozitorul austriac Franz Schubert susține primul și singurul său concert public în incinta Gesellschaft der Musikfreunde din Viena. Va muri opt luni mai târziu, la vârsta de 31 de ani, cauza atribuită oficial fiind febra tifoidă, dar considerată de unii istorici a fi sifilis.

1881: Domnitorul Carol I al Principatelor Române este proclamat primul rege al României.

1895: Apare, la București, până la 18 martie 1901, revista umoristică „Moș Teacă”, editată de brăileanul Anton Bacalbașa.

1913: Moare Panait Cerna (n. 1881 în comuna Cerna, județul Tulcea), poet român. A fost un poet intimist, romantic minor sau tradiționalist român, un epigon al poetului Mihai Eminescu, precum și filosof, critic literar și traducător. Vorbitor nativ al limbii bulgare, Cerna a scris cu toate acestea în română și a dezvoltat un stil tradiționalist, care a fost legat de clasicism și neoclasicism. Debutul literar al lui Panait Cerna a avut loc la 16 ani, la 24 august 1897, în revista „Foaia interesantă”, cu poezia Trecut.

1946: Moare Arthur Verona (n. 1867), pictor român. S-a afirmat ca pictor în România începând cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în momentul în care realizările lui Nicolae Grigorescu au început să se impună în pictura românească. Celebre au rămas lucrările în frescă pe care le-a realizat la Palatul Regal (Apoteoză), la Palatul lui Gheorghe Cantacuzino, la Palatul lui Ioan Kalinderu, la Capela Cimitirului Bellu, la Capela Castelului Bran, la Turnul lui Țepeș și picturile monumentale Valea Oltului de la Ministerul Lucrărilor Publice din București (frescă) și Cosașii (pe pânză) aflat la Muzeul de Artă din Botoșani.

1953: Primul vaccin contra poliomielitei este pus la punct în Statele Unite de Dr. Jonas Salk.

1977: Moare Justinian Marina (n. 1901), patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între 1948 și 1977. A fost patriarhul care a acceptat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă și autoritățile comuniste.

1995: Intră în vigoare Acordul Schengen pentru primele șapte țări UE, conform căruia țările semnatare se abțin de la controlul circulației mărfurilor și persoanelor la frontierele lor comune.

2021: Moare Cornelia Catanga (n. 1958), interpretă de muzică lăutărească din România.

Articole similare

Back to top button