
Reperele zilei – 9 decembrie
1671: Răscoala împotriva domnitorului Gheorghe Duca, condusă de boierii Mihalcea Hâncu și Apostol Durac, cauzată de fiscalitatea excesivă. Răsculații îl alungă pe Gheorghe Duca din țară, însă reîntors cu ajutor turco–tătar, acesta reprimă răscoala.
1793: A fost fondat, de către Noah Webster, primul ziar american, „American Minerva”.
1846: În sala „Momolo” din București are loc primul concert al lui Franz Liszt, susținut în România.
1885: Se naște Lidia Kotzebue, sculptoriță română de origine rusă (d. 1944). Este cunoscută, în special, pentru realizarea Monumentului Eroilor Aerului din București (Piața Aviatorilor) împreună cu sculptorul Iosif Fekete.
1894: Pe strazile Bucureștiului a început să circule primul tramvai electric (purtând numarul 14), de la Cotroceni la Obor.
1900: La Paris a avut loc prima audiere a piesei „Nocturnos”, de Claude Debussy.
1905: Se naște George Demetru, actor român (d. 1984).
1905: „Salome”, primul act al operei compozitorului german Richard Strauss, după o poveste de Oscar Wilde, a avut prima reprezentație la Dresda, unde a fost condamnată pentru obscenitate.
1916: Primul Război Mondial: Bătălia de la Cașin – Germanii sunt opriți pe linia strategică de fortificații Focșani–Nămoloasa, trecând prin Valea Cașinului și Valea Putnei.
1916: Se naște Kirk Douglas, actor și regizor american de etnie evreiască, producător de film, distins cu premiul Oscar (1995) (d. 2020).
1916: Are loc, în Sala Teatrului Național din Iași, deschiderea Parlamentului. Regele Ferdinand I a citit mesajul tronului care conținea hotărârea de a lupta până la capăt, nevoia solidarității naționale, dar și promisiunea unor reforme esențiale în viitor.
1929: Se naște John Cassavetes, regizor, actor și producător american de film (d. 1989).
1931: Spania devine republică.
1934: Dinu Lipatti primește Premiul de compoziție „George Enescu” pentru suita simfonică „Șătrarii”.
1937: Moare Gustaf Dalén, fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1869).
1941: Al Doilea Război Mondial: China declară război Japoniei, Germaniei și Italiei.
1946: Se naște Florica Duma, cântăreață română de muzică populară (d. 2017).
1946: Procesele de la Nürnberg: Procesul medicilor începe în fața primului tribunal militar american.
1948: Adunarea Generala ONU adoptă „Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid”.
1960: Este semnat, la Washington, primul Angajament postbelic, în domeniul culturii, învățământului și știintei între România și Statele Unite ale Americii.
1965: Primul tren electric al CFR-ului circulă între Predeal și Brașov.
1966: Intră în funcțiune Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeș.
1967: Marea Adunare Națională a ales în funcția de președinte al Consiliului de Stat pe Nicolae Ceaușescu, în locul lui Chivu Stoica.
1968: În SUA, a avut loc prima demonstrație a utilizării mouse-ului.
1970: Se naște Niculina Stoican, interpretă de folclor.
1992: Este anunțată despărțirea dintre prințul Charles și prințesa Diana.
1993: Are loc la Tiraspol sentința așa-numitului „tribunal al poporului transnistrean” în procesul grupului de patrioți români, „grupul Ilașcu”. Ilie Ilașcu este condamnat la moarte, iar ceilalți membri la închisoare între 2 și 15 ani. După nouă ani de detenție și izolare, în mai 2001, Ilie Ilașcu va fi eliberat din închisoare;
2018: Moare Riccardo Giacconi, fizician american de origine italiană, laureat Nobel (n. 1931);
2019: Moare Marie Fredriksson, cântăreață suedeză, membră a formației Roxette (n. 1958).