În recenta ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Brăila a fost aprobat un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 200.000 lei, cu destinație continuarea lucrărilor de conservare, restaurare a picturii murale – în tehnica ulei – și a lucrărilor de poleire cu foiță de aur la biserica parohială din parohia mixtă romano-elenă „Buna Vestire”.
Preotul paroh Doru Sima a precizat, în solicitarea de sprijin către CJ, că proiectul „Lucrări de conservare-restaurare și punere în valoare a picturilor murale de la Biserica Greacă <Buna Vestire>”, aflat în lucru la biserică, necesită peste 1,5 milioane lei.
Parohia „Buna Vestire” se află în centrul vechi al Brăilei și face parte din Protoieria Brăila, care la rândul ei este inclusă în schema organizatorică a Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos”. Biserica este ridicată de localnici de etnie greacă, în perioada 1863 – 1872, iar comunitatea Elenă din Brăila se mândrește cu acest minunat lăcaș de cult, obiectiv religios dar și cultural. De altfel, este cea mai mare biserică a grecilor din afara granițelor statului elen. A fost obiectul unui amplu proiect cu fonduri europene, cu o valoare de 5 milioane euro, prin care s-au realizat lucrări de reabilitare a clădirii și de restaurare – Biserica se află pe Lista Monumentelor Istorice brăilene. Banii europeni au fost folosiți începând cu 2018, dar suma nu a fost suficientă. Mai sunt destule lucrări de finisare, la interior, care se cer realizate.
Biserica Greacă este unul dintre cele mai căutate obiective culturale din Brăila, nu doar de etnicii greci, ci și de alți vizitatori ai urbei – fie că sunt turiști sau nu. Este, de asemenea, un punct de interes pentru credincioși la sărbătoarea Izvorul tămăduirii. În timpul lucrului la ridicarea sfântului lăcaș, în locul unde se zidea a țâșnit apă. Acesta a fost considerat un semn divin. De atunci, oamenii vin să ia apă sfințită de la izvorul aflat sub altar și este, cu acel prilej, un mare pelerinaj la Brăila. Bineînțeles că toți intră în biserică, se roagă, o admiră.
Altfel spus, ajutorul oferit de votul plenului Consiliului Juțdean și suma de bani de la buget este binevenită. Dacă grecii din Brăila ar mai fi, ca în trecut, mari armatori și comercianți, ar fi simplu să se strângă suma necesară. Dar nimic nu mai e ce a fost. Doar istoria are încrise câteva pagini frumoase.