Rezultat mare pentru FCSB în Liga Campionilor



Campioana României, FCSB, a disputat aseară la Praga prima manșă a turului trei preliminar din Liga Campionilor, pe terenul campioanei din Cehia, Sparta Praga. La capătul unui meci foarte bun făcut de echipa noastră, s-a terminat nedecis, 1-1, dar FCSB a condus cu 1-0 și chiar a avut ocazia de a-și dubla avantajul.

Jocul a fost echilibrat în prima sa parte, cu un plus teritorial pentru roș-albaștri, care au avut posesie și mai multe cornere. În partea a doua a jocului, situația nu s-a schimbat prea mult, iar în minutul 61, la o fază bine lucrată, asemănătoare cu cea din tur, de la meciul cu Maccabi Tel Aviv, FCSB a deschis scorul. A fost un corner al lui Olaru de pe stânga, iar din interiorul careului, fundașul central camerunez Dawa a reluat cu capul în plasă, de la colțul scurt.

Deși au jucat bine în continuare, băieții noștri nu au mai înscris, ba chiar au primit gol la o greșeală de apărare, tot la un corner de pe stânga, Olatunji înscriid cu capul.

Statistica detaliată și fazele importante, în format video, de la meciul Sparta Praga – FCSB, pot fi urmărite aici. 

Returul va avea loc în 14 august, la București, pe Stadionul Ghencea, dar șansele pentru FCSB, după acest egal în deplasare, au crescut exponențial.

În 2016, tot în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, Steaua, cum se numea pe atunci FCSB, a eliminat pe Sparta Praga după 1-1 în deplasare și 2-0 pe Arena Națională. Toate golurile roș-albaștrilor au fost marcate de Nicolae Stanciu, iar Mihai Pintili, unul dintre antrenorii actuali, a fost în echipa respectivă.

FCSB este, minimum, calificată în grupele Conference League în acest sezon.