
România – Cipru 4-1 în Liga Națiunilor
Echipa națională de fotbal a României a învins Cipru, în Liga Națiunilor, aseară pe Arena Națională, cu scorul de 4-1. Selecționata noastră, pregătită de Mircea Lucescu, a avut un meci foarte bun, chiar dacă, la un moment dat, ciprioții au redus din handicap și au avut ocazia de a egala.
Scorul a fost deschis în secunda 68 de brăileanul Bîrligea, atacantul de la FCSB înscriind practic la prima atingere de balon, la o pasă a lui Mihăilă. În prima repriză, tricolorii s-au întrecut în etalarea tehnicii individuale, dând senzația că sunt foarte relaxați în teren. Golul al doilea a venit, după mai multe ratări, în minutul 42, când, după un pressing agresiv în careul cipriot, Răzvan Marin a marcat cu un șut pe jos, după o ratare din 5 metri a lui Bîrligea.
Oaspeții au început mai bine partea secundă și au profitat de greșelile mari pe care le-am făcut în apărare. Drăgușin i-a pus pe tavă mingea lui Pittas, iar atacantul cipriot nu a ratat. Apoi, Niță, în situație de unu contra unu, a reușit un șpagat superb și o paradă așijderea, însă asta l-a costat o întindere inghinală, care l-a scos din teren în minutul 62.
După aceea, ai noștri s-au trezit și au dat iar drumul, până la final, la fotbal spectacol. Bîrligea a mai ratat odată neverosimil, cu capul din 4 metri, dar apoi golurile marcate de Răzvan Marin, vole din afara careului la un corner, respectiv Coman.
Răzvan Marin este golgeterul nostru, cu 6 goluri, iar acest meci a fost al lui Ianis Hagi, care a reușit două pase de gol și jumătate. El a pasat decisiv la ambele goluri din repriza secundă, plus recuperarea de la al doilea gol, dar la care a apărut și ratarea lui Bîrligea pe traseu.
Oaspeții au terminat în 10, după eliminarea fundașului central Laifis, minutul 77, la scorul de 2-1, pentru cumul de cartonașe galbene.
Caseta tehnică
ROMÂNIA: 1. Niță (16. Târnovanu, 67) – 2. Rațiu, 3. Drăgușin (15. Burcă, 67), 5. Pașcanu, 11. Bancu – 18. R. Marin (cpt.), 6. M. Marin (17. F. Coman, 67), 21. Olaru (8. Șut, 67) – 10. Hagi, 9. Bîrligea, 13. Mihăilă (22. Mitriță, 84). Selecționer: Mircea Lucescu
Rezerve: 12. Sava – 4. Manea, 7. Alibec, 14. Miculescu, 19. Drăguș, 20. M. Ilie, 23. Sorescu
CIPRU: 13. D. Demetriou – 2. Karo (7. Antoniou, 46), 16. Andreou, 19. Laifis, 8. Anderson Correia – 17. Loizou, 6. D. Spoljaric (5. Charalampous, 46), 18. Artymatas-cpt., 11. Kakoulli (9. Pittas, 46) – 21. Tzionis (23. Makris, 74), 10. Sotiriou (3. Panagiotou, 79). Selecționer: Sofronis Avgousti
Rezerve: 1. Mall, 22. Michael – 4. Shelis, 12. Satsias, 15. Sotiriou
Clasament
Încă nu este finalizat clasamentul grupei, în condițiile în care se așteaptă decizia UEFA cu privire la meciul România – Kosovo.
Până atunci, ierarhia arată așa:
- România 15 puncte
- Kosovo 12
- Cipru 6
- Lituania 0
România este virtual promovată în Divizia B a Ligii Națiunilor și, în acest context, și-a asigurat prezența la barajul de calificare la Campionatul Mondial 2026.
Tragerea la sorți pentru Mondial va avea loc, online, pe 13 decembrie. Până atunci ar trebui să avem un verdict de la UEFA.





