InternaționalSport

România învinge Cipru la futsal, în Campionatul European

Echipa națională de futsal a României a disputat, în seara zilei de 31 ianuarie, un meci în preliminariile Campionatului European 2026, contra Ciprului, la Sala Polivalentă din Tg. Mureș. Practic, pentru echipa noastră, a fost un galop de sănătate în fața unei formații modeste.

România s-a impus cu scorul de 6-1 și a ajuns la un total de 6 puncte, în spatele Ucrainei, 9 puncte, dar peste Germania, 3 puncte.

România, cu această ocazie, și-a epuizat meciurile de pe teren propriu în grupa preliminară. Următorul meci va fi miercuri, 5 februarie, ora 11.00, în Cipru. Apoi, în luna aprilie, vom termina cu alte două deplasări, în Germania, dar și la Chișinău, acolo unde joacă Ucraina pe teren propriu.

Caseta tehnică

ROMÂNIA – CIPRU 6-1

Au marcat: István Hadnagy (2′, 38′), Andrei Crăciun (10′), Andor Bálint (19′, 33′), Richárd Iszlai (29′) / Tsitsos Alexis (28′).

România: 1. Roberto Voin (GK), 12. Petrișor Toniță (GK), 3. Richárd Iszlai, 5. Sergiu Gavrilă, 6. Mihnea Toader, 8. Vlăduț Dudău, 10. Daniel Araujo, 13. Raul Pogăcean, 15. Darius Nastai, 16. Bogdan Covaci, 17. Kanyó Szilárd, 18. Andor Bálint, 19. István Hadnagy, 20. Andrei Crăciun.

Antrenor: Endre Kacsó.

Cipru: 1. Psilogenis Paraskevas (GK), 12. Stylianou Kyriacos (GK), 15. Stavridis Demetris (GK), 2. Lakoufis Neophytos, 3. Kokkinos Christos, 4. Nikolaidis Dimitris, 5. Kouloumbris Constantinos, 6. Papaspyrou Chrysostomos, 7. El Kebbe Taha, 9. Tsitsos Alexis, 10. Krekos Giorgos, 11. Kitsiou Christos Marios, 13. Michael Kleovoulos.

Antrenor: Chrysostomou Chrysostomos.

United Galați, campioană națională la futsal, este un furnizor important pentru lotul național al României.

Foarte probabil, selecționata noastră va termina pe locul al doilea această grupă, ceea ce va conduce către un baraj de calificare, în dublă manșă, pentru turneul final al Campionatului European.

Competiția continentală va avea loc în 2026, în Lituania și Letonia. Moldova urmează să organizeze turneul final al Campionatului European U19, în lunile septembrie și octombrie, în acest an.

Articole similare

Back to top button