Federația Română de Fotbal a stabilit datele de disputare ale barajului de promovare în Liga a III-a, între campioanele județene.
Turul va avea loc pe 22 iunie, iar returul o săptămână mai târziu, 29 iunie. Față de anul trecut, barajele se decalează cu o săptămână, explicabil deoarece în 2024 a fost turneul final al Campionatului European din Germania.
Până la data de 15 iunie, Asociațiile Județene de Fotbal sau Asociația Municipală de Fotbal București trebuie să trimită numele campioanei care participă la baraj.
Campioana trebuie să fie club sportiv cu personalitate juridică, ori dacă este asociație sportivă să își modifice forma de organizare.
Județul Brăila se află în Regiunea 7 Sud-Est, conform regulamentului de desfășurare a barajului de promovare, alături de județele Galați, Tulcea, Vrancea, Constanța și Buzău. Acestea se vor împerechea prin tragere la sorți, tot prin tragere la sorți urmând să se stabilească și gazda primei manșe.
Asociația Județeană de Fotbal Brăila este forul competent să organizeze activitatea fotbalistică pe plan județean. Campioana de anul trecut, Viitorul Cireșu, deși a învins-o pe Pescărușul Sarichioi, din Tulcea, la baraj, nu s-a înscris în Liga a III-a, mai mult, renunțând și la participarea în Liga a IV-a. Actualmente, cei de la Cireșu sunt în ultimul eșalon valoric, în Liga a V-a brăileană.