Cultura

Salonul Național de Plastică Mică Brăila 2024, la vernisaj

Salonul Național de Plastică Mică Brăila 2024, ajuns la a XXV-a ediție, s-a deschis publicului sâmbătă, 9 martie, la Galeria de Artă din Piața Traian nr. 2. Evenimentul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila și de Uniunea Artiștilor Plastici din România- filiala Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și al Consiliului Județean Brăila.

Anul acesta, expoziția reunește 384 de lucrări de grafică, pictură, sculptură, fotografie sau arte decorative. Iubitorii de artă pot admira tehnici clasice, dar și inovatoare, tematica fiind una diversă.

În deschiderea evenimentului, s-au adresat celor prezenți Gheorghe Mosorescu, curatorul expoziției și președintele filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Brăila, criticul de artă Marius Tița, vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, Ciprian-Ionuț Dobre, și Alina Sulicu, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, instituția gazdă.

Această grafică mică are o perfectă monumentalitate în plasticitatea sa. În receptarea noastră vedem că nu contează dimensiunile, pentru că avem o lucrare de artă plastică autentică, vibrantă, indiferent de dimensiuni. (…) Este un aspect de atmosferă, de intensitate a receptării și vă asigur că se simte extraordinar la nivelul sculpturii mai ales. Avem artiști talentați, avem artiști cu experiență, avem artiști cu o gândire și cu o trăire care își pot permite să facă artă și să se reunească în jurul unor inițiative cum este cea de la Brăila. Puterea și rezonanța unei astfel de inițiative culturale, dedicate artei plastice, are o aureolă absolut fantastică și o rezonanță care străbate timpul și distanțele, a precizat criticul de artă Marius Tița.

La Salonul Național de Plastică Mică Brăila 2024 sunt prezenți și 26 de artiști brăileni, unii fiind nume de rezonanță în arta plastică brăileană: Maricica Cârstiuc, Nela Constantinescu, Angelica Moscu Deacu, Enel Dumitrașcu, Florentina Giol, Raluca Iancu Spătaru, Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, Marilena Ioanid, Hugo Mărăcineanu, Gheorghe Mosorescu, Cristian Radu, Dennis Teodorescu sau Traian Tsamuris.

Expoziția va fi deschisă  până în data de 24 aprilie 2024.

Articole similare

Back to top button