
Săptămâna Siguranței Școlare la Liceul Tehnologic Gh. K. Constantinescu
În cadrul Săptămânii Siguranței Școlare, elevii de la Liceul Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu” au primit vizita lucrătorilor Agenției Naționale Antidrog, ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, ai Inspectoratului General pentru Imigrări, ai Inspectoratului de Poliție Județean, prin Biroul de Siguranță Școlară Brăila, și ai Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Brăila.
Discuțiile desfășurate cu acest prilej au fost caracterizate de cei implicați ca fiind deosebit de instructive și au avut un mare impact asupra elevilor.
Activitatea s-a desfășurat în strânsă colaborare cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brăila, reprezentat de consilierul școlar Mioara Băcanu.
Potrivit oficialilor din cadrul Ministerului Educației, „Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară are ca obiectiv creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ, la nivel național, fiind rezultatul consultărilor între echipele tehnice ale instituțiilor semnatare, cu atribuții în domeniu, desfășurate în perioada 30 august – 5 septembrie 2023. (…) Un element de noutate îl constituie faptul că, la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, se vor constitui grupuri de acțiune, care vor include specialiști ai instituțiilor semnatare pe segmentele de combatere a violenței, bullying-ului și consumului de droguri, dar și cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și părinți.”