Ca în fiecare toamnă, ANAF a publicat, pe portalul propriu, la rubrica „Asistență contribuabili/ Servicii oferite contribuabililor”, lista celor opt seminarii web programate pentru luna septembrie, care sunt organizate de fiecare direcție regională în parte. Durata acestora este de două ore, iar înscrierile se pot efectua până la începerea seminariilor, în limita locurilor disponibile. După cum au precizat organizatorii, la un astfel de seminar pot participa simultan maximum 500 de persoane.
Strict la nivel local, DGRFP Galați a anunțat că va organiza, prin AJFP Brăila, seminarul cu tema „Obligațiile fiscale privind veniturile obținute din meditații de persoanele fizice”. Acesta este programat să se desfășoare pe 25 septembrie, de la ora 11.00.