Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 23 aprilie, pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, considerat de asemenea ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române.
Gheorghe a trăit în Cappadocia, pe teritoriul actualei Turcii, în perioada 275/280-303. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii care să conțină date despre viața sa. Tradiția spune că s-a înrolat în armata romană și s-a remarcat prin priceperea sa, ajungând ofițer în garda împăratului roman Dioclețian. În ciuda decretului împotriva creștinilor emis de împărat în 303, Gheorghe a ales să își declare public credința creștină. El a fost întemnițat și torturat, apoi condamnat la moarte pentru că nu a vrut să-și renege credința.
Sf. Gheorghe în iconografia creștină
În iconografia recentă, Sf. Gheorghe este reprezentat călare, doborând cu sulița un balaur, potrivit unei legende mai târzii, medievale. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roșie, culoare tradițională pentru un martir, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în haine patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă. Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă și pe Steagul Moldovei, trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos.
Sf. Gheorghe este considerat ocrotitorul mai multor țări, printre care Anglia, Grecia și Rusia. In 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei.
În țara noastră, este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Mai multe orașe din România și chiar unul dintre brațele Dunării îi poartă numele.
Sf. Gheorghe în calendarul popular
În calendarul popular, sărbătoarea poartă denumirea de Sângeorz, Sfântul fiind considerat și capul primăverii, înverzitorul întregii naturi și semănătorul tuturor semințelor, dar și ucigașul balaurilor.
În comunitățile de păstori, acum se angajează ciobanii la stâne și se scot turmele de la iernat, zi numită și Sâmbra oilor sau Alesul. Acum avea loc „unsoarea” oilor, cu un amestec din mai multe plante, menite să le ferească de boală și să le facă rodnice. Ziua era și prilej de bucurie și petrecere colectivă, cu mâncare, băutură și muzică.
Oamenii obișnuiesc să împodobească în această zi ușile și porțile cu ramuri verzi, semn al regenerării naturii, dar și cu rol protector împotriva răului.
În anumite zone, se credea că în ajunul zilei de Sf. Gheorghe umblă spiritele rele pe la casele oamenilor, să ia mana, adică laptele, de la vaci. Același lucru îl puteau face și vrăjitoarele. De aceea, oamenii obișnuiau să cânte din bucium și să facă zgomot în ajunul sărbătorii, pentru a alunga forțele răului. Rol de protecție îl aveau și buchetele de verdeață așezate la porți sau la ferestre. Perioada era una de vulnerabilitate și pentru plante, cărora le putea fi furat, prin farmece, rodul.
De sărbătoarea Sfântului Gheorghe se leagă în tradiția populară și obiceiul focului viu, tot cu rol de protecție. În ajunul sărbătorii, se aprinde un foc prin frecarea a două lemne uscate, foc care se păstrează cu mare grijă aprins tot anul, crezându-se că va proteja casa în care arde împotriva oricărui rău. În alte zone, obiceiul constă în aprinderea unui foc mare, peste care tinerii sar și dansează, rostind anumite formule. Afumă apoi cu jăraticul rămas vitele din gospodărie, pentru a le feri de rău. Focul simbolizează și biruința luminii și a căldurii de primăvară asupra frigului și a întunericului iernii.
Unele credințe populare susțin că în noaptea de Sf. Gheorghe, din șapte în șapte ani, ard comorile îngropate, dar curate sunt numai acelea care ard după miezul nopții, adică după ce au cântat cocoșii. Focul comorilor curate este albăstrui și rece, iar al celor necurate este alb sau galben. Înălțimea flăcării arată adâncimea la care este îngropată comoara. Numai oamenii drepți în fața lui Dumnezeu o pot însă dezgropa .
Există și numeroase superstiții sau interdicții asociate zilei de Sf. Gheorghe. Se spune că, dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi multă rouă sau ceață, anul va fi bogat. Cine doarme în ziua de Sf. Gheorghe va fi somnoros tot anul. Nu este bine să dai ceva din casă în această zi, pentru că vei da tot anul. Este bine să te cântărești în ziua de Sângeorz, ca să fii sănătos tot anul și ferit de farmece. Se spune că este bine să mănânci căpșune și carne de pui în această zi, pentru sănătate. În Muntenia, se dă lapte de pomană pentru cei morți.
Peste un milion de români poartă numele Gheorghe sau derivate ale acestuia
Gheorghe este unul dintre cele mai frecvente nume masculine, nu doar la români, ci pe tot continentul. De o mare popularitate se bucură și derivatele acestuia: George, Georgian, Gheorghiță, Georgel, Gigi, Gigel, Georgică, Gică, Ghiță, Gelu, Georgiana, Georgeta, Gheorghița, Gina, Gherghina, Geta, Gela, Gica, Gicuța etc.
Potrivit statisticilor, peste un milion de români își serbează onomastica pe 23 aprilie, dintre care mai mult de 680.000 sunt bărbați și peste 350.000, femei.
Gheorghe, similar cu multe alte prenume actuale, își are originea în Grecia, fiind atestat încă de pe vremea lui Platon: Georgios. Numele este strâns legat de cuvântul grec georgos – „lucrător al pământului, agricultor, țăran”, de aici titlul cunoscutului poem virgilian Georgicele. Acesta s-a răspândit odată cu creșterea importanței agriculturii la vechii greci, dar mai ales după apariția creștinismului, care a promovat cultul unui martir cu acest nume, Sf. Mare Mucenic Gheorghe.
Destul de popular la noi, pe locul 3-4 ca frecvență după Ion, Nicolae și Vasile, numele Gheorghe și derivatele au fost purtate și de numeroase personalități ale istoriei și culturii românești: Gheorghe Doja, Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Bibescu, Gheorghe Dinică, Gheorghe Visu, George Emil Palade, George Barițiu, George Coșbuc, George Bacovia, George Enescu, George Călinescu, George Topârceanu, George Mihăiță, George Grigoriu ș.a.
Mai multe nume de localități din țara noastră sunt derivate de la Gheorghe: Sf. Gheorghe, Giurgiu, Gheorghieni, Sîngeorgiu de Pădure, Sângeorz-Băi. Brațul sudic al Dunării poartă numele Sf. Gheorghe.
