
În contextul accidentelor recente petrecute pe apele din România, precum tragedia de la Sulina în urma căreia 3 adulți și un copil au decedat, autoritățile intensifică acțiunile pentru prevenirea unor situații similare.
În perioada 9–10 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila, împreună cu reprezentanții Autorității Navale Române – Căpitănia Port Brăila, au desfășurat controale pe Dunăre și pe apele navigabile din județ.
Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță și securitate, fiind verificate ambarcațiunile de agrement, documentele legale și respectarea normelor de protecție. Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, iar în urma verificărilor:
Trei sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru lipsa vestelor de salvare și conducerea ambarcațiunilor sub influența alcoolului.
Reprezentanții Căpităniei Port Brăila atrag atenția că vestele de salvare și respectarea regulilor de navigație nu sunt doar obligații legale, ci măsuri vitale, mai ales în condițiile unui trafic tot mai intens pe Dunăre și în Delta Dunării, mai ales în sezonul estival.
„Scopul acestor acțiuni este prevenirea unor evenimente tragice și protejarea vieții tuturor participanților la trafic pe apă. Siguranța este responsabilitatea fiecăruia dintre noi”, au transmis autoritățile.
Astfel de verificări vor continua în perioada următoare, în încercarea de a transforma navigația pe Dunăre și apele interioare din județul Brăila într-o activitate sigură, lipsită de incidente.