
Specialiști de la muzeu, în conferință la Drobeta-Turnu Severin
Specialiștii de la Muzeul Brăilei sunt apreciați ca fiind printre cei mai buni din țară și, de aceea, nu de puține ori, aceștia sunt invitați să participe la numeroase manifestări științifice.
Una dintre acestea este cea organizată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, în colaborare cu Muzeul Regiunii Porților de Fier. Având drept parteneri instituții muzeale de prestigiu din țară, cum ar fi Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Muzeul Dunării de Jos Călărași, Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, între 17 și 19 iulie are loc conferința științifică cu tema „Orașele-porturi de la Dunărea de Jos, două milenii de istorie între război și pace”.
Lucrările conferinței de la Drobeta Turnu-Severin se vor desfășura în sistem hibrid.