InvatamantNaționalSocial

Sprijin financiar mamelor minore care își continuă studiile

Ministerul Educației oferă mai multe tipuri de burse pentru elevi, printre care se numără și ajutorul financiar destinat mamelor minore. Aceste burse sunt condiționate de anumite criterii, pe care beneficiarele trebuie să le îndeplinească pentru a primi sprijinul acordat de stat.

Astfel, mamele minore care frecventează cursurile și își continuă studiile primesc o bursă lunară în valoare de 700 de lei, până la finalizarea învățământului obligatoriu. Această sumă se acordă până la absolvirea clasei a XII-a, chiar și în cazul în care beneficiarele împlinesc 18 ani între timp.

Un sprijin împotriva abandonului școlar

Reprezentanții Ministerului Educației au subliniat în repetate rânduri că această bursă are rolul de a sprijini tinerele mame în continuarea studiilor, contribuind astfel la prevenirea abandonului și a eșecului școlar.

Bursa pentru mamele minore, cu o valoare minimă de 700 de lei pe lună, este destinată elevelor din învățământul preuniversitar de stat, care s-au reintegrat într-o unitate de învățământ, frecventează cursurile de zi și au unul sau mai mulți copii în întreținere.

Absențele pot duce la suspendarea bursei

Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, mamele minore trebuie să respecte anumite condiții. Una dintre acestea se referă la numărul de absențe acumulate. Dacă o beneficiară înregistrează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, bursa nu se acordă pentru luna respectivă. Decizia de suspendare a bursei este luată de directorul unității de învățământ, la propunerea comisiei de management al burselor, conform Metodologiei-cadru de acordare a burselor stabilite de Ministerul Educației.

Acte necesare pentru acordarea bursei

Pentru a primi această bursă, părinții sau reprezentanții legali ai mamelor minore trebuie să depună la unitatea de învățământ un dosar care să conțină următoarele documente:

  • Cerere scrisă a părintelui/reprezentantului legal;
  • Certificatul de naștere al copilului/copiiilor aflați în întreținerea mamei minore.

Este important de menționat că această bursă poate fi cumulată cu toate tipurile de burse școlare, conform Metodologiei-cadru în vigoare. De asemenea, sprijinul financiar este acordat pe durata cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii Evaluării Naționale, a examenului de Bacalaureat în prima sesiune, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada stagiilor de pregătire practică.

 

Articole similare

Back to top button