Sport

SuperLiga, etapa 15: la final de tur, Botoșani și Rapid sunt umăr la umăr în fruntea clasamentului

S-a terminat turul sezonului regular din SuperLigă.

Dinamo București – CFR Cluj 2-1

Cu trei minute înainte de final, CFR Cluj era în avantaj și urca peste linia barajului, iar Dinamo rămânea în afara play-off-ului. Finalul a întors totul pe dos. Meciul de pe Arena Națională a pornit tensionat: Dinamo a avut gol anulat prin Musi (VAR – offside), iar clujenii au deschis scorul la singura lor fază periculoasă, prin Emerllahu, servit de Munteanu în minutul 69.

Roșca aproape că a comis un autogol, iar Păun a ratat ținta cu poarta goală, lăsând jocul deschis. În ultimele 15 minute, „câinii” au forțat total: Perica a lovit bara, apoi a pasat decisiv pentru Karamoko, care a egalat în minutul 90. Două minute mai târziu, Soro a profitat de pasivitatea defensivei clujene și a marcat golul victoriei. În tribune, noul antrenor al CFR-ului, Daniel Pancu, a privit negru de supărare.

Unirea Slobozia – FC Argeș 0-1

Nou-promovata din Trivale continuă startul excelent de sezon și câștigă la Clinceni cu minimul necesar. Unicul gol a venit în minutul 50: Bettaieb a pătruns în careu și i-a oferit lui Moldoveanu o minge simplă, finalizată fără emoții. Slobozia a contat doar prin șuturile de la distanță ale lui Purece, însă piteștenii au gestionat avantajul până la final. FC Argeș se desprinde la +8 față de locul 6, poziție ocupată acum de FCSB.

Universitatea Cluj – FCSB 0-2

U Cluj a început bine și putea deschide scorul prin Bic, dar FCSB a lovit prima: în minutul 32, Olaru a marcat din voleu după o centrare a lui Lixandru. Trei minute mai târziu, Murgia a văzut două galbene în doar trei minute și a lăsat gazdele în inferioritate, spre furia antrenorului Bergodi. În repriza a doua, FCSB a controlat jocul și tot Olaru a făcut 2-0, profitând de greșeala lui Cisse. Campioana ajunge la 19 puncte, la egalitate cu Oțelul.

UTA Arad – Metaloglobus 2-0

După aproape trei luni fără victorie, UTA se impune în fața ultimei clasate, însă nu fără emoții. În prima repriză, Metaloglobus a ratat două ocazii mari prin Caramalău și Zakir, în timp ce UTA a replicat prin șutul lui Roman, mult peste. Repriza a doua a fost controlată clar de arădeni: în minutul 74, Coman a deschis scorul după o centrare a lui Alomerovic și o serie de erori în apărarea oaspeților. Tot cu capul, Pospelov a făcut 2-0 la o fază fixă bătută de Roman. Cu 19 puncte, UTA încheie turul pe locul 9 – cea mai bună clasare după 15 etape din ultimele patru sezoane.

FC Hermannstadt – Oțelul Galați 1-3

Al cincilea eșec consecutiv pentru Hermannstadt, care a rămas în 10 încă din minutul 13, după eliminarea lui Selimovic. Imediat, Karo a deschis scorul pentru gazde, dar avantajul numeric a cântărit. Paulinho a egalat înainte de pauză, iar în repriza a doua Andrezinho a întors rezultatul, finalizând simplu din careu. Ultimul gol i-a aparținut lui Conrado, din penalty, după hențul lui Antwi. Hermannstadt cade pe loc retrogradabil, în timp ce Oțelul urcă singură pe loc de play-off.

Universitatea Craiova – Rapid 2-2

Un meci spectaculos, cu ocazii, nervi și gol decis în prelungiri. Rapid a deschis scorul în minutul 16 prin Christensen, după o cursă a lui Petrila. Craiova a egalat în minutul 30 prin Vlad Rus, servit excelent de Cicâldău. În repriza secundă, giuleștenii au lovit din nou: Christensen a executat o fază fixă, iar Kramer a marcat pentru 1-2. Oltenii au forțat pe final, iar în minutul 90+10, Nsimba a transformat un penalty dictat după fault al portarului Aioani. Craiova rămâne pe locul 3, la trei puncte în spatele Rapidului.

Farul Constanța – Csikszereda 3-0

Farul oprește seria de 8 meciuri fără înfrângere a lui Csikszereda și se impune clar. Vînă a deschis scorul în minutul 14, după o fază creată de Ganea și reluată cu capul de Grigoryan. Armenul a marcat și golul de 2-0, plasând elegant în colțul lung. În repriza secundă, Ciucul a lovit transversala prin Szalay, dar tabela s-a închis la 3-0 după un penalty transformat de Ișfan, în urma hențului lui Hegedus. Farul ajunge la trei meciuri fără înfrângere și urcă pe locul 7 cu 22 de puncte.

Petrolul Ploiești – FC Botoșani 0-0

Egal alb pe „Ilie Oană”, într-un meci tacticizat, cu puține ocazii. Botoșani ajunge la 11 partide la rând fără înfrângere și termină turul pe primul loc, la egalitate de puncte cu Rapid, dar cu golaveraj mai bun. Petrolul a ratat șansa să se desprindă, dar punctul o ajută să treacă peste CFR Cluj, pe locul 12, primul de salvare directă. Penalty-ul executat slab de Mitrov a fost apărat de Krell în minutul 78.

Vineri, 31 octombrie

Dinamo București – CFR 1907 Cluj  2-1 (Karamoko 90, Soro 90+2/ Emerllahu 69)

rezumat video

Sâmbătă, 1 noiembrie

Unirea Slobozia – FC Argeș  0-1 (Moldoveanu 49)

rezumat video

Universitatea Cluj – FCSB 0-2 (/ Olaru 32, 56)

 Cartonaș roșu: Murgia 39 (U Cluj)

rezumat video

Duminică, 2 noiembrie

UTA Arad – Metaloglobus București  2-0 (Coman 74, Pospelov 86)

rezumat video

FC Hermannstadt – Oțelul Galați  1-3 (Karo 14 / Paulinho 39, Andrezinho 57, Conrado 71)

Cartonaș roșu: Selimovici 13 (Hermannstadt)

rezumat video

Universitatea Craiova – FC Rapid 2-2 (A. Rus 29, Nsimba 90+9 – penalty / Christensen 16, Kramer 74)

rezumat video

Luni, 3 noiembrie

Farul Constanța – FK Csikszereda Miercurea Ciuc  3-0 (Vînă 14, Grigoryan 40, Isfan 70)

rezumat video

Petrolul Ploiești – FC Botoșani 0-0

rezumat video

Clasament la final de tur de campionat regular

Etapa următoare:

Vineri, 7 noiembrie

Ora 18.00 Universitatea Cluj – Metaloglobus București

Ora 20.30 Farul Constanța – FC Botoșani

Sâmbătă, 8 noiembrie

Ora 14.30  Petrolul Ploiești – Oțelul Galați

Ora 17.30 Dinamo București – FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Ora 20.30 FC Rapid – FC Argeș

Duminică, 9 noiembrie

Ora 14.30 Unirea Slobozia – CFR 1907 Cluj

Ora 17.30 Universitatea Craiova – UTA

Ora 20.30 FC Hermannstadt – FCSB

sursa: SportArad.ro

Articole similare

Back to top button