Sâmbătă, 12 mai, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au efectuat 18 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
Acțiunile au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare la adresa siguranței societății, intervenindu-se la 55 de evenimente sesizate prin apel 112.
Astfel, au fost verificate mai multe societăți comerciale, au fost legitimate peste 260 de persoane, controlate 172 de vehicule, 57 dintre șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 296 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 72.850 de lei, iar ca măsură complementară au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise de conducere și au ridicat un certificat de înmatriculare.