Tinerii fermieri, așteptați la APIA până pe 30 septembrie



APIA Brăila a transmis un comunicat prin care anunță că tinerii fermieri sunt așteptați la sediul instituției până la 30 septembrie pentru a depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic.

„Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenția PD-03) că pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie 2024 inclusiv.

Tinerii fermieri sunt persoanele fizice care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic conform art. 33, alin. 2 din Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare, cu unul dintre următoarele documente:
a) diplomă/certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puțin un curs de inițiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislației în vigoare (conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare), sau de către Agenția Națională pentru Consultanță Agricolă sau DAJ;
b) diplomă/certificat/adeverință pentru dovedirea absolvirii unei forme de învățământ agronomic, respectiv școală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc.;
c) certificat de competențe profesionale pentru dovedirea deținerii de competențe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislației în vigoare, conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau certificat de competențe profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Națională pentru Calificări, conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) document eliberat de un angajator situat pe teritoriul național sau al altui stat pentru dovedirea experienței practice în activitatea agricolă de cel puțin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploatații agricole”, este mesajul transmis de APIA Brăila.

Reamintim faptul că sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – Intervenția PD-03, prevăzută la Cap. 5.1 din PS PAC 2023-2027 – denumit în continuare CIS-YF, reprezintă o plată anuală care se acordă tinerilor fermieri eligibili pentru plata BISS (Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității), cu vârsta de maximum 40 de ani în anul de cerere, instalați pentru prima dată ca șef al exploatației, pentru primele 50 de hectare eligibile determinate și care se acordă pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri (art. 33 alin. (1) din Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare).