Economie

Titlurile de stat Tezaur vor fi cumpărate mai ușor

Compania Naţională „Poşta Română”, alături de Ministerul Finanţelor şi Visa, a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că facilitează accesul românilor de pretutindeni la titlurile de stat Tezaur printr-un proces digital inovator. Astfel, toți cei interesați vor putea achiziţiona aceste instrumente financiare direct cu cardul, prin intermediul platformei Ghişeul.ro, beneficiind de un sistem rapid, sigur şi accesibil.

Acest proces de achiziție devine posibil ca urmare a parteneriatului încheiat între Compania Naţională „Poşta Română”, Autoritatea pentru Digitalizarea României din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) și Visa. Până nu cu mult timp în urmă, titlurile de stat puteau fi achiziționate doar prin unităţile Trezoreriei Statului, subunităţile Poştei Române sau online doar de către persoanele fizice cu cont activ pe Spaţiul Privat Virtual al ANAF. Prin implicarea Poștei Române în acest proiect de digitalizare, achiziţia titlurilor de stat devine mai simplă şi mai accesibilă pentru toţi românii, inclusiv pentru cei din diaspora.

„Implicarea Poştei Române în acest proiect subliniază angajamentul nostru de a sprijini digitalizarea serviciilor publice şi de a facilita accesul cetăţenilor la soluţii financiare moderne. Prin colaborarea cu Ministerul Finanţelor şi Visa, contribuim la transformarea digitală a României, oferind cetăţenilor din ţară şi din străinătate servicii eficiente şi accesibile, adaptate necesităţilor actuale. Poşta Română reafirmă, astfel, rolul său de partener esenţial al instituţiilor statului, punând în prim-plan interesele cetăţenilor şi participând activ în etapele-cheie ale dezvoltării soluţiilor financiare digitale, atât la nivel naţional, cât şi internaţional”, a precizat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Potrivit celor menționate în comunicatul de presă, noul proces de achiziţie şi răscumpărare a titlurilor de stat se realizează prin intermediul soluţiei Visa Direct. La înregistrarea pe Ghişeul.ro, utilizatorii salvează datele cardului, iar la maturitatea titlurilor, fondurile sunt transferate automat pe cardul folosit la momentul subscrierii. În acest fel, nu mai este nevoie de drumuri la ghişeu, ceea ce aduce un nivel sporit de confort şi flexibilitate pentru investitori. Procesul de achiziţie online cu cardul a titlurilor de stat Tezaur pe platforma Ghişeul.ro se va lansa pe 10 martie 2025.

„Prin investiţii în soluţii digitale şi colaborări strategice, Poşta Română nu doar că îşi consolidează poziţia de partener de încredere al instituţiilor statului, dar şi redefineşte modul în care interacţionează cu cetăţenii, punând accent pe accesibilitate, rapiditate şi eficienţă. Digitalizarea Poştei Române este un pas esenţial spre modernizarea serviciilor poştale din România, oferind clienţilor o experienţă mai bună şi facilitând accesul la servicii esenţiale, oriunde s-ar afla. La Poşta Română SE POATE!”, se mai precizează în comunicatul de presă transmis cu acest prilej.

Articole similare

Back to top button