Local

Triplă aniversare la Comunitatea Rușilor Lipoveni, filiala Brăila

Ziua de 12 februarie 2025 a fost prilej de triplă bucurie la nivelul filialei Brăila a Comunității Rușilor Lipoveni: sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – patronii spirituali ai comunității, împlinirea a 35 de ani de la înființarea organizației „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România”, precum și Ziua limbii ruse materne.

Cu acest prilej, membrii celor două ansambluri „Tihii Dunai” și „Dunaiskie Rozî”, membrii Comitetului local, elevi ai Școlii „A. S. Pușkin”, au participat la o activitate de suflet, la care au fost depănate amintiri legate de înființarea organizației și de evoluția ei în cei 35 de ani de activitate. Au fost intonate cântece mai vechi și mai noi și au fost citite versuri în limba maternă.

„Mulțumiri CRLR pentru implicare și susținerea financiară a acestei activități! La mulți ani, CRLR! La mulți ani limbii noastre, transmisă și perpetuată de strămoși, până în zilele noastre! La Brăila a mai fost un prilej de sărbătoare: au fost aniversate și doamnele Ana Oprea, Aniuța Vasiliu, Xenia Lipalit și Anisoara Bucioc, care își sărbătoresc ziua de naștere în aceste zile. La mulți ani!”, a precizat conducerea filialei brăilene a reprezentanților rușilor lipoveni.

CRLR a fost fondată la data de 14 ianuarie 1990, sub denumirea de „Comunitatea Lipovenilor din România”, în temeiul Legii nr. 21/1924, fiind recunoscută ulterior ca persoană juridică prin sentința civilă nr. 181 din 12 februarie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Sigla Comunității este o barcă pe apă, un pescăruș în zbor și un răsărit de soare, cuprinse într-un cerc, iar semnul electoral este o barcă pe apă încadrată într-un cerc.

Cu prilejul Zilei Comunității, a limbii și a culturii rușilor lipoveni, președintele Asociației „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România”, deputatul Silviu Feodor, le-a transmis un mesaj de suflet tuturor rușilor lipoveni de la Brăila și din toată România:
„Astăzi, 12 februarie, se împlinesc 35 de ani de existență a acestei Asociații cu rol esențial în păstrarea și promovarea identității etnice, lingvistice și religioase a rușilor lipoveni din România. Tot astăzi, după calendarul iulian, este și ziua de prăznuire a celor trei Sfinți Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, considerați de către etnici ocrotitorii Comunității din care fac parte toți cei care se denumesc (cum este prevăzut și în statutul Asociației) lipoveni, ruși lipoveni, ruși ori staroveri.

Consider că a fost o binecuvântare de la Bunul Dumnezeu ca, în ziua de cinstire a acestor mari Sfinți Trei Ierarhi, dascăli a toată lumea – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu, și Ioan Gură de Aur – Asociația noastră etnică să fie recunoscută oficial de către statul român ca personalitate juridică! Și tocmai de aceea îi considerăm pe cei Trei Ierarhi acoperitorii, protectorii cerești ai Comunității!

Cu prilejul zilei noastre, precum și al marii sărbători religioase, transmit tuturor etnicilor pe care îi reprezint și în Parlamentul României multă sănătate, prosperitate, mântuire a sufletului, credință, bucurii, rodnicie în toate acțiunile nobile, răbdare și împliniri. Să aibă parte de o inepuizabilă putere și energie, precum și un mare și generos ajutor de la Bunul Dumnezeu în tot ceea ce fac! Să dea Domnul să fie pace în lume!”, a precizat acesta.

Articole similare

Back to top button