Urşii de pe Transfăgărăşan vor fi relocaţi în Sanctuarul de la Zărneşti

Urșii care stau pe marginea Transfăgărășanului vor fi relocați în Sanctuarul de la Zărnești, județul Brașov. Decizia a fost anunțată de ministrul Mediului, Mircea Fechet, care a subliniat pericolul pe care acești urși îl reprezintă pentru turiști. Comportamentul urșilor s-a schimbat semnificativ, „cerșitul la drum” devenind principala lor sursă de hrană, ceea ce face imposibilă relocarea lor în mediul natural.

„Problema acestor urși trenează de mult prea mult timp, deja s-au întâmplat mai multe accidente și, din păcate, dacă nu intervenim rapid, suntem la un pas de o reală tragedie. Un lucru este cert: nu mai putem continua în acest mod! Situația de aici reprezintă un pericol iminent pentru turiștii care aleg să ignore legea și recomandările autorităților și se opresc pe marginea drumului pentru a fotografia sau hrăni exemplarele de urs. În același timp se aduce un prejudiciu major speciei. Specialiștii m-au informat că acești urși și-au schimbat fundamental comportamentul în ultimii ani, cerșitul la drum auto devenind principala lor sursă de hrană.” a declarat Ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Foto: