
„Vacanța de artă”, un proiect de suflet la Muzeul Brăilei
Chiar dacă vacanța de vară e în toi, sau poate că tocmai acesta este motivul, la Muzeul Brăilei copiii se bucură de multe activități pe placul lor. Derulată sub genericul „Vacanța de artă”, activitatea derulată în cadrul instituției muzeale aduce și anul acesta mai aproape pentru cei mici experiențe unice și pline de inspirație. De exemplu, la Casa Umorului Desenat, în cadrul atelierului de modelaj în lut coordonat de Elena Albu, educator muzeal, elevi de diferite vârste, ai Școlii Gimnaziale „Dr. Luca”, îndrumați de prof. Denisa Ștefania Burada, au avut ocazia să viziteze expoziția de pictură a talentatului artist Florian Doru Crihană.
„A fost o călătorie imaginară printre sensurile ascunse ale lucrărilor, unde elevii au descoperit o mulțime de povești pe care le-au continuat prin realizarea în lut a diverse obiecte și personaje interesante. Câțiva dintre elevi au fost fascinați de caricaturile din patrimoniul muzeului, care îmbogățesc simezele Casei Umorului Desenat prin cromatica și expresivitatea lor, realizate de artiștii Gabriel Rusu, Marian Avramescu, Leonte Năstase, Ovidiu Ambrozie Borta, Adrian Vasile Trestian, Florian Vîlsan. Elevii au aflat câteva din secretele de a reda prin modelaj expresiile chipurilor noastre. Astfel, ei au dat forme și dimensiuni diverse stărilor care vorbesc în șoaptă despre noi”, a precizat cu acest prilej Elena Albu, educator muzeal.